Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 octombrie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Ovidiu Victor Ganț
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimate colege,
Stimați colegi,
Vin în fața dumneavoastră pentru a vă propune această inițiativă, în numele unui număr mai mare de colegi care s-au asociat demersului de a iniția aceste burse de merit olimpic internațional, așa cum corect a formulat Comisia noastră pentru învățământ, un demers care vine să reglementeze prin lege, pe de o parte, nu așa cum este în momentul de față, prin hotărâre de guvern, ci prin lege, printr-un gest al Parlamentului României, să recompenseze performanța elitelor sistemului nostru de învățământ.
Este vorba de copii, tineri absolut excepționali, care au obținut niște rezultate validate de către jurii internaționale în competiții sau în competiție cu tineri de aceeași vârstă și cu același nivel de pregătire din toate țările de pe mapamond.
Pe de altă parte, este clar că, așa cum am propus noi aici, și anume ca timp de 12 luni, începând cu luna imediat ulterioară obținerii performanței, să fie recompensați în următoarea manieră: premiul I – sută la sută din salariul minim pe economie, premiul II – 75%, premiul III – 50%, este evident că și cuantumul recompensei este mai mare decât suma prevăzută în HG existentă.
Deci două sunt valențele: o dată, o recunoaștere din partea Parlamentului, și, pe de altă parte, creșterea cuantumului acestei sume.
Nu vreau să argumentez de ce e bine acest lucru, pentru că, cred că toată lumea înțelege de ce este normal să facem așa ceva, iar expresia acestei normalități o reprezintă unanimitatea votului din Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport.
Pentru acest considerent, vreau să mulțumesc din suflet colegilor, membri ai acestei comisii, pentru modul cum au decis asupra acestui proiect de lege.
Vă mulțumesc frumos.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.