Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 februarie 2014
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Vasile Gudu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Stimate colege, stimați colegi deputați,
Declarația politică de astăzi am intitulat-o „Industria grea din Tulcea, lipsită de energii și soluții”.
Industria grea din Tulcea este la un pas de colaps după ce influența certificatelor verzi și a taxei de cogenerare și-au pus amprenta serios pe costul final al megawattului, atât de important în producția de feroaliaje sau, după caz, de alumină.
Combinatul metalurgic Feral din Tulcea s-a închis încă de anul trecut și sunt șanse mici să fie repornită activitatea de producție în condițiile în care energia electrică reprezintă în jur de 40% din prețul finit al feroaliajelor.
La singurul combinat de feroaliaje din țară, obiectiv economic altădată strategic, mai lucrează mai puțin de o sută de angajați, niciunul direct implicat în producție, ci doar în întreținere, reparații și servicii.
După combinatul metalurgic Feral este foarte posibil ca, la Tulcea, Uzina de Alumină să-și închidă porțile.
Pe de altă parte, Uzina Alum din Tulcea, integrată operațional în colosul industrial Alro Slatina, ar putea fi închisă etapizat, începând cu prima parte a anului 2014, dacă influența certificatelor verzi și a taxei de cogenerare va fi păstrată la același nivel.
Anunțul a fost făcut chiar de președintele Sindicatului Alum, domnul Gheorghe Dragu, după ultima discuție cu proprietarul Vimetco, holdingul care deține pachetul majoritar la Alro și, implicit, la Alum Tulcea. La Uzina Alum Tulcea o parte dintre sindicaliști au ieșit în stradă pentru primele proteste împotriva certificatelor verzi.
Sindicaliștii nu au cerut niciodată facilități la prețul energiei. Este o piață liberă care funcționează. Ceea ce au cerut a fost sprijin din partea statului pentru reducerea taxelor care ajung să influențeze enorm costurile finale ale energiei.
Barca de salvare pentru industria grea din Tulcea ar fi o schemă de ajutor pentru marii consumatori, una care nu doar că ar echilibra sistemul energetic, însă s-ar plia și pe o directivă europeană de care beneficiază industria energofagă din Uniunea Europeană.
Practic, prin această schemă, se vrea reducerea taxei pentru certificatele verzi și pentru cogenerare la jumătate în
cazul marilor consumatori, fără să fie nominalizați, ci pur și simplu la un anumit consum să se practice această reducere. Din proiectul privind această schemă de ajutor se reduc într-un final costurile totale ale energiei cu 10–15%, ceea ce nu e mult, dar nici puțin, fapt care ar oferi industriei grele din țară șansa de a deveni competitivi pe piață.
Dacă la Combinatul metalurgic Feral din Tulcea, din cei aproape cinci sute de angajați au mai rămas mai puțin de o sută în ultimul an, la Uzina Alum din Tulcea lucrează în prezent circa șapte sute de angajați al căror viitor loc de muncă depinde, la fel de mult ca la Feral, de prețul energiei. Sau, mai bine zis, de prețul final al energiei, cu costurile suplimentare presupuse de certificatele verzi, de taxa de cogenerare, de taxa pe emisiile de carbon.