Titus Corlățean

Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimate colege,

Stimați colegi,

Declarația politică de astăzi se numește „Mai avem de învățat”.

Am fost cu toții, recent, martori la tragedia dispariției președintelui polonez Lech Kaczynski și a unei părți importante a elitei politice, militare, culturale poloneze.

Dincolo de emoția puternică și compasiunea demonstrate vizibil și în România, m-aș opri puțin, mai la rece, la câteva dintre concluziile ce se desprind din acest context și la consecințele care decurg din ceea ce s-a întâmplat și se va întâmpla în perioada următoare în interiorul și în legătură cu statul polonez.

Sunt lucruri care ne privesc și pe noi și ne interesează. Prima concluzie: Polonia este un stat puternic, cu instituții puternice, capabile să gestioneze fără convulsii situații de criză.

Dispariția conducerii statului a generat – e și firesc – o stare de șoc. O națiune descumpănită, dezorientată poate traversa un moment de cumpănă cu consecințe greu de definit. Nu a fost și nu este așa. Instituțiile statului și-au reintrat rapid în funcțiune, Parlamentul și Guvernul își fac datoria, țara merge mai departe, vor fi organizate alegeri prezidențiale, totul pe baza unui moment de solidaritate internă care depășește bătălia politică firească într-o țară democratică.

A doua concluzie: națiunea poloneză este o națiune mare, conștientă și mândră de istoria sa, care include o constantă atitudine de demnitate, pe care o exprimă și la bine, și în momente dificile.

Ca și noi, polonezii au traversat consecințele criminalului pact Ribbentrop–Molotov și sfârtecarea teritoriului național de naziști și sovietici, au cunoscut drama masacrului de la Katyń, un guvern în exil în România, tezaurul evacuat prin teritoriul românesc, anii de comunism, marcați însă de apariția și lupta „Solidarității”.

De fiecare dată, națiunea poloneză a știut să-și urmeze drumul, iar astăzi este un nume respectat în Uniunea Europeană și Alianța Nord-Atlantică.

Concluzia: acest lucru nu este posibil fără resurse interioare de coeziune, solidaritate și demnitate și, nu în ultimul rând, de identitate creștină.

Ne punem întrebarea cât de aproape sau cât de departe suntem noi, în realitate, de toate acestea.

A treia concluzie: acest moment dramatic al istoriei contemporane poloneze va face din statul polonez, prin solidaritate și strângerea rândurilor în interiorul societății, inclusiv în clasa politică, un actor și mai redutabil în Europa și în Alianță, și este momentul să reamintim aici recent încheiatul Parteneriat strategic dintre România și Polonia, încheiat în octombrie 2009 la București, la nivel de șef de stat.

Documentul este extrem de important, permite o armonizare a pozițiilor și intereselor, chiar o voce comună româno-poloneză pe teme importante europene, regionale, de securitate, din partea celor mai importanți actori statali din Europa Centrală și Estică.