Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 septembrie 2015
Informare · respins
Remus Florinel Cernea
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Stimați colegi,
Adoptarea acestei legi, PL-x 580/2015, privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice s-a făcut, din nou, cu încălcarea regulamentului. Nu s-a ținut cont de obiecțiile foarte bine formulate de către domnul Máté András, nu s-a ținut cont de obiecțiile venite dinspre societatea civilă. Și vă spun că va genera noi abuzuri și – sper eu – decizii ale Curții Constituționale, care să ducă la o nouă amendare a acestei legi.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.