Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 noiembrie 2018
Dezbatere proiect de lege · respins
Mihai Cătălin Botez
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Aș vrea să spun câteva cuvinte despre situația în care se găsește Ministerul Economiei.
Alexandru Petrescu, Mihai Tudose, Mihai Fifor, Gheorghe Șimon, Dănuț Andrușcă și acum Niculae Bădălău. Cinci miniștri pentru un minister care ar trebui să gestioneze activitatea companiilor de stat și să implementeze strategii de dezvoltare economică. Pe hârtie, un minister important, în practică, reprezentanții acestui minister au fost absenți din spațiul public ori nu au propus niciun proiect major. Cele cinci schimbări fac ca Ministerul Economiei să își fi schimbat de cele mai multe ori liderul, în cei aproape doi ani de când PSD–ALDE guvernează.
Domnul Andrușcă, aflat pe picior de plecare de la acest minister, a reprezentat o prezență bizară. Rar văzut în spațiul public, deloc văzut în media, activitatea sa este învăluită într-un total mister. În cele două vizite din Parlament, la dezbaterea unor moțiuni simple, domnul Andrușcă a făcut analize de text, atunci când acesta a fost lăsat să vorbească de către propriii colegi, în loc să ne lămurească asupra întrebărilor puse de opoziție.
Strategiile în lucru de la minister nu au fost văzute niciodată și nici nu știm dacă le vom vedea vreodată. Singura realizare a domnului Andrușcă a fost promovarea în Parlament a renumitului Fond Suveran. Atacat de opoziție la Curtea Constituțională, a fost respins. Promovat din nou, printr-o ordonanță de urgență, propriul coleg, ministrul justiției, a avertizat asupra viciilor de constituționalitate, ascunse sub pachetul ordonanței care nu poate fi contestată decât de avocatul poporului la CCR.
Stăm și ne întrebăm: unde ne îndreptăm? Niculae Bădălău nu s-a remarcat prin nicio competență care să îl recomande pentru postul de ministru al economiei. Toate semnele ne indică alocarea postului pe bază de loialitate față de liderul partidului, nu pe baza unor competențe necesare acestui post.
Peste câteva luni, cel mai probabil, domnul Bădălău, în tradiția actualei coaliții, va fi schimbat cu un alt personaj, mai loial, dar tot fără cunoștințe în domeniul economiei sau într-un domeniu măcar conex.
Unde va ajunge economia României? Probabil va face pași înapoi. Ministerul care trebuie să fie motorul dezvoltării economice, impunând strategii și programe, este folosit ca o monedă de recompensare oarecare, aflată la îndemâna domnului Dragnea.
Avem nevoie mai mult ca niciodată de o schimbare de paradigmă și o schimbare de Guvern!
Vă mulțumesc mult.
Mihai Botez, deputat al USR de Vaslui.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.