Mihai Cătălin Botez

Vă mulțumesc. Domnule președinte, Stimați colegi,

Astăzi aș vrea să vorbesc despre situația cinematografelor din România. Cândva locuri de întâlnire îndrăgite, unde locuitorii veneau să se relaxeze, astăzi multe cinemauri au ajuns să fie adevărate pericole publice.

De ceva timp am început o cercetare mai atentă a situației cinemaurilor. Interesul meu a fost stârnit de starea cinemaului „Modern”, din municipiul Vaslui, aflat într-o stare avansată de degradare. Clădirea este un pericol public pentru cetățeni și nu servește niciunui scop în prezent, cu atât mai puțin celui de cinema.

În prezent, legea impune primăriilor care preiau clădirile cinemaurilor din domeniul privat al statului obligația de a le renova și a difuza film. Doar o parte din cinemaurile preluate de primării mai difuzează film, anume 36, în timp ce altele au devenit centre culturale, care nu mai servesc scopului original.

Alte 19 imobile în care au funcționat cinematografe au ajuns într-o stare gravă de degradare, autoritățile locale neavând fonduri suficiente pentru investiții și reparații. Multe altele, chiar și dintre cele aflate încă în administrarea Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor, probabil se află într-o stare în care nu mai pot fi folosite nici pentru a difuza film, nici pentru alte scopuri.

Ce este de făcut? Fiecare caz trebuie evaluat în mod particular. Multe primării se tem probabil să preia în administrare cinemaurile, obligate fiind de lege să investească fonduri în clădiri vechi și să continue difuzarea de filme, deși în orașele lor nu există o astfel de cerere. În astfel de cazuri, autoritățile locale trebuie sprijinite de Guvern pentru a schimba destinația terenului și a clădirii, spre a fi exploatate în beneficiul comunității.

În alte cazuri trebuie reevaluată utilitatea unui cinema, chiar dacă fondurile există. În ziua de astăzi, oamenii se uită la filme în confortul propriei case și iau mai rar decizia de a merge la cinema.

Statul trebuie să susțină difuzarea filmelor culturale, dar o poate face mai eficient, mai creativ, cu mijloace adaptate prezentului. Statul, prin RADEF, deține o infrastructură care în mare parte nu mai poate servi scopului de a difuza film, dar care, valorificată, ar putea susține acest scop. Iar eu susțin că ar trebui să privim mai mult către obiective.

Având în vedere scopul RADEF, de a difuza film, dar și al primăriilor, de a investi în obiective de interes pentru cetățenii lor, propun ca cinemaurile degradate să poată fi preluate de primării, iar acestea să le dea o destinație dorită de cetățeni, prin consultare publică. Dar, în schimb, să se oblige să cumpere spațiu de difuzare a filmelor într-un cinema privat din oraș.

Aceasta este o propunere pe care o pun în dezbatere din dorința de a găsi o soluție pentru situația dezastruoasă în care se găsesc cinematografele din România.