Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 martie 2008
Informare · respins
Cătălin Micula
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a luat în dezbatere această propunere legislativă de modificare a Legii nr. 504, Legea audiovizualului, și a solicitat plenului respingerea respectivului proiect de lege, motivat destul de consistent, zic eu, și de solid.
În principal, trebuie să vă spun că propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea unor dispoziții din cuprinsul Legii audiovizualului nr. 504/2002, prin care se prevede în special că orice difuzor radio-tv va include în programul său de difuzare în intervalul orar 7–24 cel puțin 30% opere cinematografice și audiovizuale de expunere originală română și cel puțin 40% opere cinematografice și audiovizuale europene.
Comisia a propus respingerea respectivului proiect de lege, deoarece, conform Legii audiovizualului, începând cu anul 2007, televiziunile românești consacră în programele lor o proporție majoritară operelor europene, categorie în care sunt incluse și operele românești, dar fără a se face o diferențiere de pondere între acestea și cele provenind din alte țări europene.
Comisia Europeană a precizat că o astfel de diferențiere pe criteriul naționalității ar contraveni, prin instituirea unei discriminări, articolului 12 al Tratatului Uniunii Europene, considerând că cerințele naționale în relație cu producții în limbile naționale pot funcționa ca o barieră în fața comerțului intraeuropean, constituind un obstacol în calea consolidării
pieței europene a programelor și descurajând schimbul și circulația de programe europene în Europa.
Consiliul Național al Audiovizualului și Asociația Română de Comunicații Audiovizuale au semnalat comisiei că o asemenea obligație ar constitui o limitare a libertății editoriale a televiziunilor și Radioului din România, limitare ce excedează cadrului instituit de cerințele privind cotele majoritare de opere europene prin Legea audiovizualului și din Directiva Televiziunii fără frontiere a Uniunii Europene.
Prin avizul primit de la Comisia juridică, de disciplină și imunități, aviz negativ, de asemenea, se precizează următoarele: în urma dezbaterilor, Comisia juridică, de disciplină și imunități a hotărât, cu unanimitate de voturi, avizarea negativă a Propunerii legislative privind modificarea și completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002, întrucât Legea audiovizualului, cu modificările și completările ulterioare, este armonizată cu acquis-ul comunitar în materie, astfel că modificări de natura celor propuse în textul inițiativei legislative, potrivit procedurilor europene, se pot face numai după o prealabilă notificare și negociere cu Comisia Europeană.
Pe scurt, stimați colegi, modificarea Legii nr. 504/2002 în sensul celor cerute de inițiatori ar duce, în mod automat, la deschiderea procedurilor de sancționare a României, pentru că ne-am asumat acquis-ul comunitar în materie, integral, în momentul aderării.