Varujan Pambuccian

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Cu 101 ani în urmă, pe 24 aprilie, în Imperiul Otoman începea o lungă perioadă pe care o putem caracteriza ca fiind primul genocid al secolului XX. În tot acest timp, un popor întreg, care locuia în special în zona din est a Turciei moderne, a fost aproape în totalitate anihilat, la început prin decapitarea intelectualității sale, la Istanbul, acolo unde a început genocidul împotriva armenilor, după aceea, prin deportări masive către deșerturile Siriei, pe drum murind un număr foarte mare de armeni și, mai târziu, prin uciderea directă a acestora.

Sigur, statisticile sunt statistici și ele nu au cum să reflecte cruzimile din acea perioadă. Ele spun că peste un milion și jumătate de armeni au fost uciși în acea perioadă, pentru simplul motiv că au preferat să rămână creștini. Și știu lucrul acesta de la bunicii mei, care au scăpat din genocid și care-mi spuneau că armenii aveau o vorbă, atunci. Spuneau că „decât să-mi pierd sufletul, mai bine să-mi pierd trupul”.

Este, cred, un exemplu important pentru Europa de astăzi, prin care, poate, diminuarea credinței poate să ducă la pierderea identității europene. Și, poate, mai mult ca oricând, este o învățătură pentru Europa, care s-a construit pe acest fundament creștin important, fundamental în toată dezvoltarea sa.

Dincolo însă de pilde și de lucruri care s-au întâmplat în trecut, genocidul împotriva armenilor rămâne o rană deschisă pentru poporul armean, chiar dacă nenumărate state, parlamente naționale, l-au recunoscut și l-au caracterizat ca atare.

Cu toate că anul trecut, într-un gest absolut minunat, Papa Francisc a comemorat și a recunoscut, ca șef de stat, genocidul, alături de catolicosul tuturor armenilor, cu toate că, tot anul trecut, Parlamentul European, în plenul său, a recunoscut și a recomandat Turciei moderne – care nu ar trebui să aibă nimic, niciun fel de legătură cu ce s-a întâmplat într-un imperiu care era, oricum, sortit dispariției – să recunoască genocidul, acesta nu este încă recunoscut nici în Turcia, nici în România. Faptul că nu este recunoscut în Turcia este o problemă a armenilor din întreaga lume. Faptul că nu este recunoscut încă de către Parlamentul României este o problemă însă a armenilor din România. Și cred că este datoria mea să reamintesc Parlamentului României, stat membru al Uniunii Europene, al cărui Parlament a recunoscut genocidul împotriva Armeniei, armenilor, că este un stat european în care armenii, de peste o mie de ani, au construit alături de români o istorie comună și că este primul stat din lume care a primit refugiații armeni în urma genocidului, lucru pe care armenii din România și-l amintesc mereu, nu-l uită niciodată și pentru care sunt profund recunoscători poporului român.

Vă mulțumesc.