Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 octombrie 2015
other
Andrei Daniel Gheorghe
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Stimați colegi,
Declarația mea politică de astăzi se referă la ceea ce numesc drept „Miliția gândurilor”.
Aș porni de la o constatare. Libertatea reprezintă un drept fundamental pe care nu avem dreptul nici să-l reglementăm și nici să-l negociem. Dar am observat recent că domnul Liviu Dragnea – președintele Partidului Social Democrat – tocmai acest aspect îl ignoră.
Am văzut absolut cu stupoare cum se lucrează la o lege, așa-zisa antidefăimare, o lege care pare a fi desprinsă din nuvelele lui Orwell, mi se pare a semăna cu ceva de genul „Ferma animalelor”, ca să fiu sincer.
Din păcate, aceste tendințe ale unora dintre liderii noștri politici de a încerca să satisfacă cerințe și nevoi inexistente pe piața politică românească continuă să reprezinte o constantă a discursului public și o constantă a actului de deliberare la nivel parlamentar și a actului administrativ la nivel de Executiv. Mie mi se pare total aberant să venim acum și mai ales să vină domnul Dragnea, care în niciun caz nu poate fi un exemplu de moralitate și care nu poate da lecții de bună purtare nimănui în România, să vină și să ne învețe ceea ce avem voie să spunem și ceea ce avem voie să spunem nu. Se va crea iarăși un consiliu care va fi însărcinat cu combaterea defăimării, un consiliu așa-zis al demnității umane și toleranței, care – prin intermediul acestui Consiliu Național pentru Combaterea Discriminării, care, după părerea mea, ca să fiu sincer, e o structură anacronică și o structură care atentează într-o anumită măsură la libertatea de expresie în România – ar urma să dea amenzi celor care vorbesc ceea ce nu trebuie, „ceea ce nu trebuie” reprezentând orice lucru care poate deranja o anumită categorie socială. Atâta timp cât în legislația românească există pedepse foarte ferme pentru ceea ce reprezintă instigarea la ură, agresiunea bazată pe diferențele de rasă, etnie, sex, religie, orientare politică sau categorie socială, mie mi se pare total aberant să venim cu niște non-subiecte și să venim cu niște legi care pot arunca România într-o adevărată noapte a minții. Să nu uităm că libertatea de expresie și libertatea de conștiință sunt drepturi legitime, câștigate prin sacrificiu de sânge, și sunt drepturi statuate de Constituția României. Nimeni nu se poate juca cu aceste argumente. Dacă avem ceva ce trebuie să apărăm mai presus de orice este această libertate a conștiinței. Iar cu această libertate a conștiinței vine acum domnul Dragnea, probabil aureolat de niște lecturi recente din Gramsci, Habermas, Adorno și alți gânditori neomarxiști, care au pus bazele acestui marxism-leninism reșapat și care astăzi se manifestă la nivel european prin această mini-ideologie a corectitudinii politice și a relativismului moral și social, vine domnul Dragnea și pune cătușe conștiinței. Ne dă voie să spunem anumite lucruri și altele ne dă voie să nu le spunem pentru că, nu-i așa?, nu dă bine. Cui îi este destinată această lege, că eu nu înțeleg? Poate locuitorilor din Teleorman? În niciun caz! Poate unor viitori locuitori ai României, care s-ar putea simți ofensați de anumite expresii și anumite tipuri de mentalitate locală? Nici asta! Poate cuiva din afara țării, pe lângă care încearcă dumnealui să-și câștige indulgența? Mai curând așa. De aceea cred că este o prioritate să ne dăm seama de riscurile pe care le prezintă la adresa libertății și la adresa democrației tot ceea ce vine sub această mască a corectitudinii politice și a relativismului, care nu ne face absolut deloc bine.