Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·31 mai 2011
Informare · informare
Aledin Amet
Informare privind depunerea de către Grupul parlamentar al Partidului
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Stimați colegi,
Declarația mea politică de astăzi se intitulează: „Trebuie asfaltat drumul dintre localitățile Limanu și Hagieni”.
Localitatea Hagieni, județul Constanța, are pentru comunitatea tătară din România o semnificație aparte, fiind în mod deosebit, în perioada interbelică, o așezare cu un consistent specific tradițional. Cândva înfloritoare, cu oameni bogați, cu mai multe școli și lăcașe de cult, localitatea a început să decadă odată cu exodul masiv al celor care, din rațiuni de cele mai multe ori economice, s-au mutat în special în orașele apropiate.
Lipsa investițiilor după anul 1989 a contribuit la degradarea nivelului de trai, perspectiva nefiind încurajatoare. Așezarea cea mai apropiată este comuna Limanu, de care, din punct de vedere administrativ, aparține. Există un singur drum, care, din păcate, nu este asfaltat, făcând ca deplasarea să fie greoaie.
Nu a fost, în acest sens, o preocupare reală pentru cuvenita modernizare, situația fiind jenantă, în condițiile în care este vorba de doar 5 kilometri. Nu s-au putut asfalta 5 kilometri de drum astfel încât să li se ofere, celor care încă au rămas și locuiesc în Hagieni, șansa la un trai decent, iar acest fapt se întâmplă, mai bine spus nu se întâmplă, la o distanță mică față de un oraș turistic important, așa cum este Mangalia.
Vorbim deseori despre strategii în domeniul turismului. Omitem însă, aproape de fiecare dată, un aspect esențial: performanța în domeniu nu se poate realiza fără a avea și infrastructura necesară.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.