Gheorghe David

Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Declarația mea de astăzi este intitulată „Pledoarie pentru viață”.

Cu peste patru decenii în urmă, sub egida UNESCO, s-a desfășurat la Paris un colocviu consacrat împlinirii a zece ani

de la trecerea în neființă a doi corifei ai științei și gândirii secolului al XX-lea. Este vorba despre Albert Einstein și Teilhard de Chardin, primul, un ilustru fizician, cel de-al doilea, geolog, paleontolog și antropolog, dar, mai presus de orice, filozof și teolog.

Reuniunea s-a bucurat de prezența celor mai reprezentativi oameni de știință și cultură de pe toate meridianele lumii, printre care numeroși laureați ai Premiului Nobel.

În alocuțiunea sa intitulată „Știință și sinteză”, biologul britanic Sir Julian Huxley a început prin a spune că „trăim o epocă de criză”, adăugând apoi că, „dacă vom lăsa ca lucrurile să meargă de la sine, atunci în 1999 – an în care majoritatea populației actuale a pământului va fi încă în viață – omenirea va fi în plin dezastru”.

Printre cauzele care prefigurau o astfel de evoluție, el a menționat „aberația economică, care ne face să preferăm cantitatea obiectelor materiale, și nu calitatea satisfacțiilor umane”, și „aberația biologică, ce constă în reproducerea nelimitată a speciei umane. Din cauza ei, lumea din 1999 va fi mult mai dură pentru copiii noștri”.

Iată, suntem la zece ani după anul de referință menționat de Julian Huxley, iar previziunile sale sunt în cea mai mare parte confirmate: încă nu conștientizăm suficient că omenirea, în întregul ei, traversează cea mai mare criză economică, în contextul globalizării, iar populația planetei se apropie de dublul celei existente atunci.

Abia șoptit însă, se vorbește și despre criza morală care ne-a cuprins, dar asupra acestui lucru vă voi reține atenția cu câteva rânduri mai jos.

În 1972 s-a desfășurat la București Congresul mondial asupra populației. Dacă nu mă-nșeală memoria, a fost primul consacrat acestui subiect.

S-a vorbit cu acest prilej despre dezechilibrul foarte mare existent între creșterea numărului de locuitori în țările lumii a treia – cum li se spunea atunci țărilor sărace din Africa, Asia și America de Sud – și declinul populației în țările puternic industrializate, o realitate pregnant vizibilă în momentul de față inclusiv în România.

Consecințe: din cauza permisivității, constatăm migrarea tot mai puternică a populației dinspre țările eufemistic numite „emergente”, în cea mai mare parte a fostelor colonii, spre țările vest-europene și Statele Unite ale Americii.

Pe cale de consecință, din cauza deosebirilor majore existente între emigranți și populația autohtonă, de cultură, rasă, religie etc., se înregistrează frecvent conflicte interetnice și rasiale.

Au mai fost și alte reuniuni, la nivel planetar, consacrate dezvoltării, de data aceasta într-o sintagmă nouă, „dezvoltare durabilă”, cum ar fi: Stockholm, Rio de Janeiro, Cairo, Berlin, Kyoto, Johannesburg etc.