Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 noiembrie 2007
Declarații politice · respins
Aledin Amet
Declarații politice și intervenții ale doamnelor și domnilor deputați:
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Declarația mea politică de astăzi se intitulează „În favoarea dezvoltării relațiilor culturale româno-turce”.
În urmă cu câteva luni, în prezența unor importante personalități din țara noastră, a fost inaugurat, la Istanbul, Centrul Cultural „Dimitrie Cantemir”, al cărui rol este să promoveze valorile civilizației românești. Demersul face parte dintr-o strategie de colaborare în zona culturală, România și Turcia fiind țări dornice să inițieze astfel de proiecte.
În acest sens, la Ankara, în anul 2006, a fost dezvelită o placă comemorativă, fiind adus un omagiu marelui om politic român Nicolae Titulescu. Expoziția de artă contemporană, sesiunile cu caracter științific, spectacolele tradiționale, reprezintă, la rândul lor, repere ale bunei colaborări.
La București, există un bust al lui Mustafa Kemal Atatürk, un alt mare om politic.
De asemenea, cu ocazia vizitei premierului Regep Taip Erdogan, a fost dezvelit și bustul lui Hamdullah Suphi Tanriöver, personalitate a diplomației din Turcia în anii perioade interbelice.
Există, de ambele părți, dorința de a evidenția, într-o măsură mai mare, valorile spirituale. Un centru cultural care să dețină acest rol ar însemna, cu siguranță, o realizare importantă.
Orașul Constanța are capacitatea de a fi gazda unui centru cultural, cu atât mai mult cu cât, în cadrul universității „Ovidius”, există secția de limba turcă, iar la Medgidia funcționează Liceul „Kemal Atatürk”. Extinzând ideea, raportarea poate fi făcută și la nivelul întregii zone a Balcanilor.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.