Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 martie 2008
Declarații politice · adoptat
Aledin Amet
Declarații politice și intervenții ale doamnelor și domnilor deputați:
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, declarația mea politică de astăzi se intitulează „Pentru înființarea unui centru de studii turcice”.
În România, conform datelor statistice, trăiesc 80 de mii de etnici tătari și turci, populații înrudite, având capacitatea deosebită de a-și păstra tradițiile, în multe privințe, comune. Datoria mea, ca reprezentant al uneia dintre aceste etnii, este de a face cunoscute istoria, religia islamică, limba maternă.
În acest sens, în primul rând datorită felului corect, din partea colegilor parlamentari, de abordare a problematicii, au fost aprobate legi dedicate minorității tătare, primite cu multă mulțumire. Este vorba despre legea privind consacrarea datei de 13 decembrie ca sărbătoare a tătarilor din România, precum și de legea de instituire a premiului „Mehmet Niyazi”, pentru promovarea literaturii, artei și culturii tătarilor din țara noastră.
Se dorește, însă, ca și pe plan local, în mod deosebit în județele Constanța și Tulcea, să existe înțelegere în ceea ce privește inițiativele vizând latura culturală. În afara faptului că ar fi important pentru cele două comunități etnice, astfel de realizări ar duce chiar la îmbogățirea întregii vieți spirituale a zonei.
Înființarea unui centru de studii care să constituie o modalitate eficientă de aprofundare a cunoștințelor despre lumea turcică poate însemna un punct de referință pentru cadrele de specialitate.
Faptul că, în cadrul unor universități, există secții de filologie având ca obiect studiul limbii turce, reprezintă o motivație în plus.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.