Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 septembrie 2018
Declarații politice · respins
Pavel Popescu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Declarația mea politică de astăzi nu are nume. Nu se intitulează nicicum. Stând în fața unei noi sesiuni parlamentare, în ultimele luni ale acestui an al Centenarului, pe care, de fapt, l-am ignorat total, aș dori să vă reamintesc câteva lucruri extrem de importante.
Cuvintele pe care le spunem zilnic de la acest pupitru nu sunt doar simple cuvinte, ci sunt cuvinte în care ar trebui să credem cu adevărat, întrebându-ne mereu cum de ele depind speranțele și viitorul celor care ne-au votat în decembrie 2016, în fața cărora fiecare dintre noi, toți cei aflați în această sală, astăzi, aici, am jurat.
Ceea ce noi, cei din această sală, refuzăm să înțelegem este că unele principii transcend politica. Și unele principii transcend chiar și aceste cuvinte pe care noi le spunem de la acest pupitru. Pentru că unele valori și principii sunt mai presus chiar și decât ordinele de partid. Și datoria fiecărui dintre noi este să ținem cu dinții de ele.
Constituția, legile, normele, regulamentele acestei Camere, dar și instituțiile acestei țări, pe care le-am călcat în picioare și le călcăm zilnic în picioare, au la bază aceste valori și principii.
Și toate aceste instituții, pentru care încrederea în ochii românilor a scăzut din cauza noastră, au, de fapt, rolul
de a ține unită această națiune, care astăzi este mai scindată ca niciodată. Chiar și atunci când părerile noastre nu coincid. Sau în special când părerile noastre nu coincid.
## Stimați colegi ai coaliției,
Oricât de mult ați închide ochii la evenimentele și abuzurile colegilor dumneavoastră din Guvern, nu veți putea ignora nicio secundă jurământul pe care l-ați făcut românilor.
Și, din acest motiv, în această sesiune parlamentară, aveți datoria de a da curs fiecărei comisii de anchetă care ar face lumină acolo unde trebuie, fiecărei comisii de anchetă care face lumină în cazul abuzurilor care au fost făcute. Și nu mă refer doar la data de 10 august 2018.
Dacă nu pentru principii, măcar pentru români. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.