Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 februarie 2011
Declarații politice
Aledin Amet
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
## Stimați colegi,
Declarația mea de astăzi se intitulează „Manifestări culturale și religioase organizate de UDTTMR”.
Manifestările organizate în ultimele două săptămâni sub egida Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România demonstrează, dacă mai era necesar, dorința de a ne fi promovată imaginea reală, imaginea corectă. Raportarea la istorie și la valorile ei esențiale înseamnă o abordare obiectivă, necesară pentru ca trecutul să nu fie uitat și pentru ca prezentul să fie conștientizat.
Iată de ce au fost propuse și realizate mai multe acțiuni, atât în zona culturii laice, cât și în zona reperelor religioase islamice. Exemplele sunt concludente. Vineri, 11 februarie anul curent, la sediul central al UDTTMR, s-a desfășurat simpozionul dedicat ilustrului umanist Ismail Gaspirali, fiind prezentate, cu această ocazie, aspecte din opera cărturarului tătar crimeean.
După o săptămână, la data de 18 februarie anul curent, în aceeași locație a fost evidențiat un eveniment important al lumii musulmane, Mevlid Kandili.
Sâmbătă, 19 februarie anul curent, a avut loc o altă manifestare interesantă, prin care s-a propus și, evident, se propune descoperirea unor tineri artiști de valoare.
În perioada următoare se vor desfășura alte acțiuni semnificative. Astfel, sâmbătă, 26 februarie anul curent, tot la sediul central al UDTTMR, în cadrul unui seminar, va fi prezentată și comentată activitatea lui Numan Celebi Cihan, personalitate de seamă a națiunii tătare.
Într-o altă ordine de idei, componenții ansamblului folcloric „Karamurat Yildizlar”, din localitatea Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, vor prezenta sâmbătă, 26 februarie anul curent, un spectacol de cântece și dansuri tradiționale, pentru a marca cei 10 ani de existență ai ansamblului.
Este felul nostru de a încerca să ne păstrăm identitatea. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.