Andrei Daniel Gheorghe

Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Declarația mea politică se intitulează „Libertatea – valoare fundamentală”.

Libertatea individuală este dreptul fundamental al persoanei, fiind derivată din dreptul național al ființei umane.

În ciuda vocației pretins eliberatoare a marilor ideologii politice ale secolului XX, omul se găsește tot mai des captiv al unui sistem social în care mecanismele și mijloacele au ajuns să prevaleze asupra obiectului și a rezultatului final.

Autonomia de gestiune a vieții personale și a dreptului de acțiune individuală se oprește doar acolo unde această formă de voință lezează drepturile legitime ale celorlalți indivizi. Omul, ființă socială prin definiție, este mai presus de orice normativ și reglementare, expresie a două elemente creatoare de civilizație și cultură: liberul-arbitru și libertatea de conștiință. Ca urmare, statul, rezultat al compromisului social contractual, nu este un scop în sine ori o putere sacrosanctă superioară, ci doar un mijloc prin care interesele individuale care transcend sferei private sunt apărate și reprezentate în chip armonios din punctul de vedere al corpului social.

Astăzi, noi avem nevoie de o constituție care să stabilească egalitatea dintre cetățean și stat. Suma indivizilor nu formează organismul statal, ci instituția supremă și legitimă care deține dreptul suveran asupra teritoriului administrat de stat: națiunea. Națiunea este o entitate culturală și socială așezată mai presus de stat și reprezintă suma materială și spirituală a cetățenilor care împărtășesc aceeași cultură, tradiție, proprietate publică și instituționalism.

Statul, instrument al exercițiului necesităților naționale, precum bine spunea Ion I.C. Brătianu acum un secol, are obligația instrumentalizării practice a libertăților individuale. Alexis de Tocqueville vorbea despre suveranitatea poporului ca fiind valoarea democratică de căpătâi și expresia legitimă a voinței naționale. În aceeași ordine de idei, Montesquieu afirmase că nu există lege ori normă imuabilă în fața expresiei legitime a principiului voinței naționale, suveranitatea poporului având mai presus de sine doar voința divină.

Parlamentul este instituția care are rolul de a proteja principiul suveranității naționale legitime, fiind rezultatul reprezentativității democratice. Parlamentul este al României, iar nu al statului, este expresia voinței naționale, și nu a birocrației statale. Parlamentul este instituția care are rolul fundamental de a feri națiunea de riscul oscilării între anarhie și dictat, cele două extreme care derivă din gestiunea inechitabilă a libertății.

Din păcate, astăzi, puterea forului de reprezentare și expresie a voinței naționale este deseori restrânsă de intervențiile arbitrare ale Guvernului, în calitate de aparat executiv, și, în ultimii ani, de creșterea ponderii decizionale a Curții Constituționale, tutelă legislativă care tinde să devină câteodată o a treia cameră decizională a Parlamentului și căreia i s-ar cuveni, mai curând, un rol consultativ în procesul de deliberare legislativă și un rol decizional rezervat strict