Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 octombrie 2007
other
Aledin Amet
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Bibliotecarii trebuie respectați într-o mai mare măsură”.
Progresul unei societăți are la bază inclusiv numărul informațiilor culturale și varietatea lor, iar o instituție cu o contribuție deosebită în acest sens este biblioteca. Indiferent că se numește bibliotecă școlară, bibliotecă universitară, bibliotecă comunală, bibliotecă județeană, un astfel de centru educațional trebuie susținut cu mai multă responsabilitate, așa cum și lucrătorii trebuie respectați într-o mai mare măsură.
Rolul autorităților locale este să promoveze domeniul respectiv, latura materială cuprinzând investițiile în achiziționarea de cărți, reviste, alte materiale specifice, dar și salarizarea personalului capătă în aceste condiții o importanță deosebită.
Nu se poate face performanță dacă nu există un suport financiar care să permită dezvoltarea. Din păcate, biblioteca este tratată, însă, cu superficialitate. Sunt localități unde autoritățile neglijează componenta culturală a vieții sociale.
Cu siguranță și alte domenii vitale, precum sănătatea și învățământul, au nevoie de o implicare sporită a factorilor decizionali. Cu siguranță se poate vorbi la modul concret de inițiative benefice în scopul modernizării bibliotecilor. Dar, în același timp, nu putem neglija situația bibliotecarilor. Salariile sunt mici. În anumite locuri, sporurile speciale nu sunt acordate, unele posturi atât de necesare din organigramă fiind încă neocupate.
În condițiile în care biblioteca a căpătat și roluri suplimentare, adaptându-se unor noi cerințe, este clar că toate aspectele invocate trebuie soluționate într-un interval de timp cât mai scurt.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.