Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 noiembrie 2017
Declarații politice · respins
Vasile Gudu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Declarația politică de astăzi am intitulat-o „Amenințare la adresa democrației”.
Evoluția societății este grav amenințată de războiul care se duce, de cel puțin trei ani de zile, cu niște arme inimaginabile, la adresa a tot ceea ce înseamnă instituție, inclusiv a celor din domeniul justiției. Modificarea legilor justiției, precum și acțiunile întreprinse de PSD reprezintă o amenințare la adresa democrației.
În paralel cu planul PSD, la Bruxelles discuțiile merg implacabil spre tăierea fondurilor europene, în cazul țărilor care nu respectă statul de drept. După ce guvernele din Polonia și Ungaria au operat schimbări masive de legislație, preluând controlul asupra unei părți a sistemului de justiție, principiile democrației europene s-au demolat. Guvernul și majoritatea guvernamentală din România s-au înscris pe același drum. Oricum ar fi, România va fi aspru penalizată, cu bani, bani absolut necesari dezvoltării.
Toată lumea știe, la Bruxelles și în țară, că modificările legilor justiției au un singur scop: scăparea de problemele juridice a liderilor PSD și ALDE, precum și a sponsorilor din lumea afacerilor subterane.
Niciun politician european nu va mai accepta ca România să mai primească acești bani dacă în fruntea sa este un partid condus de un om cu dosar penal pentru fraudarea banilor europeni, dosar făcut la sesizarea unei instituții europene. România își joacă o parte a viitorului ei.
Mulțumesc, domnule președinte.
Declarația mea politică de astăzi se numește „Confiscarea Justiției este dăunătoare credibilității externe a României”.
Doamnelor și domnilor,
Derapajele guvernării PSD–ALDE nu cunosc limite, determinându-i pe partenerii europeni și transatlantici să-și exprime în mod ferm îngrijorarea față de respectarea statului de drept în România. Reacția sfidătoare a președinților celor două Camere ale Parlamentului României pune într-o lumină nefavorabilă credibilitatea României pe plan extern. Neplăcuta surprindere exprimată de Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu în numele Parlamentului României reprezintă un semnal de alarmă al încercării liderilor coaliției PSD–ALDE de a izola România în raport cu Washingtonul și cu Bruxelles-ul.
După ce a respins solicitarea prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, de a consulta Comisia de la Veneția înaintea modificării legilor justiției, majoritatea PSD–ALDE aplică aceeași rețetă și în relația cu partenerii americani.
Din păcate, demersul coaliției de guvernare de confiscare a justiției servește intereselor particulare ale lui Liviu Dragnea și Tăriceanu, motiv pentru care solicitările Departamentului de Stat nu sunt luate în considerare de majoritate. Blocarea luptei anticorupție plasează într-o lumină nefavorabilă credibilitatea externă a României, aruncând, din păcate, în aer tot ce a câștigat România în ultimii ani.