Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 octombrie 2009
government confidence
Alexandru Mocanu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Stimați colegi,
Declarația politică de astăzi am intitulat-o „Reluarea creșterii economice nu se află pe agenda semnatarilor moțiunii de cenzură”.
În anul crizei economice mondiale, 2009, adeseori, acuzele sau plângerile formulate pe marginea modului în care se desfășoară viața românilor denotă lipsă de minimă onestitate din partea actorilor politici. Aceștia nu au scuza faptului că nu ar ști care sunt măsurile, care sunt rezultatele punerii în aplicare a acestora sau dacă există acțiune guvernamentală îndreptată spre stoparea crizei.
Pe de altă parte, înțelegem perfect starea de nemulțumire a unor segmente ale populației privitoare la momentele dificile pe care le traversăm, dar este dincolo de orice fel de moralitate să intoxici populația, afirmând adesea enormități ce nu pot fi probate doar pentru că te afli în pragul campaniei electorale cu cea mai puternică miză pentru evoluția politică a României pe termen mediu.
Realitatea este că premierul Emil Boc, împreună cu toți miniștrii cabinetului său, a respectat întru totul Programul de guvernare aprobat de Parlamentul României și planul de măsuri anticriză elaborat împreună cu colegii de guvernare social-democrați. Nu și-a revenit economia românească peste noapte, la fel cum nicio economie nu a recuperat ca în povești pierderile suferite. Există însă rezultate vizibile ale unei activități guvernamentale responsabile, coerente și competente. Doar dacă cităm numai raportul de evaluare al Fondului Monetar Internațional și tot avem un reper obiectiv pentru aprecierea urmărilor măsurilor guvernamentale din acest an.
Astfel, prestigiosul organism financiar internațional menționează explicit faptul că au fost respectate criteriile de performanță negociate: un curs al leului stabil, demersuri susținute pentru reducerea cheltuielilor publice și menținerea unui șomaj în limite acceptabile. Evaluarea fondului pomenește despre respectarea termenelor promise la capitolul reducerii cheltuielilor bugetare. În plus, conform estimărilor Comisiei Naționale de Prognoză, România are cel mai mic șomaj din Europa: între 7 și 8% până la finele acestui an și 7,7% prognozat pentru anul viitor.
Pe de altă parte, de pe urma concentrării interesului pentru perfecționarea mecanismului de absorbție a fondurilor comunitare, țara noastră are aprobate de către Comisia Europeană, în acest moment, un număr de 14 proiecte majore și se găsește astfel pe primul loc în ceea ce privește numărul de proiecte majore aprobate, potrivit statisticii elaborate de Comitetul bugetar al Consiliului Comunității Europene.
Până în prezent, am transmis Comisiei Europene, spre analiză și aprobare, un număr de 20 proiecte majore, din care 6 sunt în curs de analiză. Cele aprobate depășesc ca valoare 1,2 miliarde de euro și se referă la infrastructura de alimentare cu apă, tratarea apelor uzate, infrastructura rutieră și managementul deșeurilor.