Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 martie 2013
Declarații politice · respins
Mihai Răzvan Ungureanu
Discurs
## Vă mulțumesc, domnule președinte.
Stimați colegi,
Îmi pare rău că trebuie să încep spunându-i colegului nostru, domnului senator Pop, că în locul unei asemenea declarații politice aș fi preferat să consumăm timpul altfel. Nu a vorbit până acum niciunul dintre noi despre afacerile familiei Ponta, dar, dacă e cazul, o facem. Și o facem cu detalii.
Declarația mea politică se intitulează „«Statutul cadrelor militare» sau «O nouă definiție a controlului politic»?”.
Suntem obișnuiți deja cu deriva, cu haosul legislativ creat de măsurile elucubrante adoptate de actuala putere. Modificările aduse Statutului cadrelor militare nu fac excepție de la această cale a dezordinii legislative. Prin dispozițiile pe care le conține, textul proiectului de lege care modifică statutul reprezintă un atac fără precedent la instituțiile statului.
Există, într-adevăr, legi vechi în România, legi care fie nu-și mai găsesc locul în realitățile economico-sociale actuale, fie cuprind dispoziții contrare cerințelor de raliere la tratatele europene în vigoare. Iar inițierea unor proiecte legislative venite să completeze reglementările respectivelor acte este nu doar o necesitate, ci și o cerință obligatorie pentru construirea unei Românii solide, democratice și europene.
Din păcate, în momentul în care astfel de modificări sunt subsumate imixtiunii politicului în domenii de interes național, atunci nu mai vorbim de evoluție, vorbim de control politic, de interesul coaliției aflate la guvernare de a-și construi pârghii care să-i confere posibilitatea de a manevra după bunul-plac instituțiile statului. Cum poate fi susținut un text legislativ care conduce la posibilitatea pensionării unor generali tineri, cu responsabilități la nivel înalt în cadrul unor operațiuni extrem de importante în sistemul militar, pe considerente strict politice? De ce căutați să-i scoateți din sistem, în situația în care, în toate statele membre NATO, aceste cadre militare sunt ținute în activitate cel puțin până la vârsta de 60 de ani? De ce un ministru al apărării, aparent subordonat unor interese de partid, ar putea ajunge să dețină controlul într-o chestiune care ține strict de instituția Președinției? Pe ce considerente va lua Domnia Sa decizia de trecere a unui general în rezervă? Printr-un simplu act de voință? Nu cred că este de ajuns. Probabil că da.
O trecere în revistă a situației se impune, pentru că actuala guvernare ori nu are habar de ceea ce se întâmplă cu Legea pensiilor, pe care o invocă constant ca motiv de modificare a Statutului cadrelor militare, ori încearcă să camufleze prin minciuni evidente încercarea de a trece o nouă inițiativă legislativă care favorizează interferența politicului, de data aceasta, în siguranța națională.
În forma legii aflate încă în vigoare este prevăzută trecerea în rezervă la vârsta standard de pensionare, 55 de ani și 6 luni la acest moment, pentru toți militarii, mai puțin pentru generali, care rămân în serviciu până la vârsta de 60 de ani. Până la modificarea din 2011, legea prevedea vârsta de pensionare standard de 55 de ani pentru ofițeri, iar pentru generali de 60 de ani, cu posibilitatea de prelungire până la 62-64 de ani. Niciodată – și vă rog să parcurgeți cu atenție textul Legii nr. 80/1995, pentru că este evident faptul că foarte puțini s-au preocupat de aceasta –, niciodată, spun, generalii nu au avut aceeași vârstă de pensionare cu restul militarilor!