Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 decembrie 2013
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Georgian Pop
Discurs
## Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
În continuare o să prezint, sintetic, concluziile comisiei parlamentare de control asupra rapoartelor de activitate ale SRI din perioada 2007–2011.
Vă informez că rapoartele de activitate ale SRI au fost transmise comisiei de control în fiecare an, fiind supuse dezbaterii și aprobării plenului comisiei, potrivit Hotărârii Parlamentului nr. 30/1993, iar comisia a constatat că rapoartele de activitate ale SRI din anii 2007, 2008, 2009, 2010 și 2011 îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a fi supuse prezentării și dezbaterii plenului reunit al celor două Camere ale Parlamentului României.
În toți acești ani, rapoartele SRI au conferit o diagnoză pertinentă asupra stării securității naționale, fiind prezentați principalii factori de risc, principalele amenințări și vulnerabilități în raport cu securitatea națională a României.
În perioada de referință, SRI a făcut eforturi constante pe dimensiunea antiteroristă, prin măsurile de prevenție și prin cooperările instituționale în plan intern și internațional, astfel încât nivelul de alertă teroristă a putut fi menținut la nivelul albastru – precaut –, în toți acești ani.
În planul securității economice, SRI a transmis informații și analize beneficiarilor legali, în special Guvernului României, analize necesare în procesul decizional, astfel încât Guvernul să poată gestiona cât mai eficient criza economică cu care ne-am confruntat în acea perioadă, precum și informații necesare procesului de combatere a fenomenelor precum evaziunea fiscală, contrabanda sau economia subterană, în contextul în care, pe fondul crizei economice globale, aceste fenomene negative au cunoscut trenduri ascendente.
În perioada de referință 2007–2011, SRI a contribuit, potrivit competențelor legale, la procesul de combatere a corupției în administrația publică, în justiție, în alte domenii, în condițiile în care fenomenul corupției a contribuit la menținerea dificultăților sociale și economice pe care societatea românească le-a parcurs în acea perioadă.
În perioada 2007–2011, riscurile și amenințările de tip asimetric – terorism, criminalitate organizată transfrontalieră, traficul de persoane, de droguri, de armament, contrabanda cu produse accizate, problematica legată de contraproliferare – au avut o tendință de creștere în intensitate și de sofisticare ca manieră de acțiune. În toată această perioadă, SRI și-a intensificat eforturile pentru prevenirea și contracararea acestui tip de riscuri și amenințări, prin acțiuni proprii și prin cooperare cu alte instituții, în plan intern sau internațional.
În perioada 2007–2011, SRI a parcurs un proces constant de modernizare pentru adaptarea la dinamica și provocările secolului al XXI-lea, la nivelul resursei atât umane, cât și tehnologice, obiectivul fiind creșterea capacității SRI de a contracara riscurile și amenințările, dar și o creștere a capacității de analiză și de anticipare a dinamicii constante pe care o au formele de materializare a riscurilor la adresa securității naționale a României.