Dan Răzvan Rădulescu

Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Stimate colege,

Indiferent de sistemul social, politic sau cultural în care se manifestă educația, rezultatul său este omul.

Pe cale de consecință, conceptul de calitate a educației are un profund caracter umanist. Este evident faptul că nu putem vorbi despre un concept al calității educației sau, mai mult, despre o cultură a calității educației fără implicarea personalității umane, omul, nu formularul, fiind măsura calității în educație.

Sistemele de asigurare a calității conțin standarde și indicatori, însă, de cele mai multe ori, nu se bazează pe o concepție articulată, complexă despre lume și viață.

În România, asigurarea calității în învățământul preuniversitar se realizează prin intermediul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar.

Experții instituției sunt cadre didactice selectate și instruite în cadrul unor cursuri de formare pe linia asigurării calității în învățământ, trimise pentru evaluarea calității educației în școli din alte județe, ca să pară că este vorba despre evaluare făcută de specialiști din afara școlii verificate. Împreună cu reprezentanții școlii, experții controlează teancuri întregi de documente școlare, asistă la ore, discută cu profesorii, cu elevii și cu părinții, întocmind, ulterior, rapoartele finale de evaluare.

Deși obiectivul declarativ al demersului este unul pozitiv, ARACIP de multe ori eșuează, redactând proceduri și standarde gândite „așa cum trebuie”, dar foarte diferite de acțiunea reală. Standardizarea este utopică în învățământ. Este posibilă doar la nivel de mediu, resurse, conținuturi obligatorii, orientări aduse de reformă în formarea profesorilor. În rest, fiecare comunitate este mai mult sau mai puțin implicată în viața școlii, iar fiecare persoană care lucrează în sistemul de învățământ este, ca orice ființă umană, un ansamblu unic de trăsături.

Dacă, în teorie, ARACIP ar trebui să fie un model deontologic și calitativ, practica demonstrează contrariul, abuzând discreționar de putere și reducând evaluarea calitativă la... „formularistică”.

Având în vedere că planurile și procedurile propuse sunt, de multe ori, o chestiune de formă, nu de fond, fără să conteze în mod real la bunul mers al activității, luând în calcul faptul că nu se aplică ciclul PDCA, monitorizarea și îmbunătățirea activității nefiind practicate, voi adresa, în perioada care urmează, către Ministerul Educației o serie de interpelări, prin care voi solicita lămuriri privitoare la:

- eficiența activității ARACIP din 2006 până în prezent;

- schimbările pozitive în sistemul de educație aduse prin

- ARACIP;

- aprecierea colaborării dintre inspectoratele școlare

- județene și ARACIP;

– gradul și nivelul de pregătire în domeniul managementului calității educației al tuturor celor implicați în acest proces – mă refer la angajații ARACIP, evaluatori externi și inspectori.