Camelia Khraibani

Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Titlul declarației mele politice de astăzi este „Marșul minerilor nu a fost doar un fapt divers”.

Nu mai este un secret pentru nimeni că situația economică a Complexului Energetic Oltenia este gravă. Cu toate acestea, consider oportun ca analiza performanțelor economice să fie făcută în contextul mai larg al poziției pe care această unitate o ocupă în cadrul sistemului energetic național.

Complexul Energetic Oltenia este al doilea producător de electricitate din România, după Hidroelectrica. Societatea deține termocentralele Turceni, Rovinari, Craiova, Ișalnița și Brăila și extrage lignit din Bazinul Olteniei. Este o unitate industrială de primă mărime și în cadrul ei lucrează aproximativ 15.300 de angajați.

Recent, administratorul judiciar al insolvenței Hidroelectrica a avertizat că toți indicatorii Complexului Energetic Oltenia anticipează, de asemenea, insolvența, compania având pierderi și datorii mari. Poate nu întâmplător această declarație de intenție coincide și cu indicația Misiunii FMI în România, potrivit căreia țara noastră trebuie să treacă rapid la restructurarea masivă a companiilor de stat aflate într-o situație financiară dificilă, iar urmarea directă a acestor luări de poziții s-a văzut imediat. În prezent, compania este în mijlocul unui proces amplu de restructurare, prin care peste 2.000 de salariați vor fi disponibilizați de la 1 iulie.

Concomitent, începând din luna aprilie a acestui an, există o întrerupere de activitate pe o perioadă de 21 de zile pentru sute de salariați de la termocentralele Rovinari, Turceni, Ișalnița, Craiova și Brăila.

Calculele făcute punctual pe hârtie nu au avut însă mereu aceeași mare slăbiciune. În spatele aritmeticii perfecte, destinele omenești sunt reduse într-o abstractizare matematică absurdă. Un minus poate însemna, de fapt, pentru o familie de mineri diferența dintre siguranță și deznădejde, iar, dincolo de toate acestea, oamenii care muncesc la Complexul Energetic Oltenia sunt ei înșiși descurajați, dezamăgiți și foarte îngrijorați de perspectiva

care se prefigurează acum. Sunt descurajați și din cauza lipsei de echitate cu care unitatea s-a confruntat mereu pe piața de energie. Sunt dezamăgiți pentru că mutarea sediului companiei la București nu pare deloc a fi o parte fiabilă a unei soluții raționale veritabile. Și sunt îngrijorați, pentru că orice restructurare înseamnă, practic, desființarea a mii de locuri de muncă, fără speranța unei alternative realiste și sigure. La toate acestea se adaugă senzația că toate discuțiile pe care le-au avut până acum au fost sterile și sentimentul că, în fapt, pe ei nu-i ascultă nimeni.

Deși a fost privit doar ca un fapt divers, marșul desfășurat săptămâna trecută este tocmai expresia acestei disperări la care au ajuns angajații Complexului Energetic Oltenia. Prin acțiunea lor, minerii și energeticienii au dorit să mai atragă încă o dată atenția Guvernului, nu numai asupra situației dificile în care se află compania energetică. Ei au vrut, de fapt, să reamintească factorilor politici responsabili că menținerea acestei capacități de producție a energiei electrice ar trebui să fie parte integrantă a strategiei energetice naționale, iar lipsa unei viziuni politice coerente în acest domeniu poate costa foarte scump România pe termen mediu și lung. Și sunt convinsă că ne putem permite să plătim un astfel de preț.