Petru Călian

Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, Titlul declarației este „Rușinea de a fi români”.

România se află într-un punct critic, acum, când prioritatea noastră ar fi trebuit să se îndrepte spre o integrare cât mai aderentă. Reacția dură a Guvernului de la Roma și a cetățenilor italieni afectează puternic imaginea României și generează panică în rândul acelor români care, involuntar, se văd nevoiți de a nu mai fi mândri că sunt români, de a nu-și putea vorbi propria limbă, de a-și ascunde naționalitatea. Există două categorii de emigranți cu cetățenie română: romii și românii, problema reală pornind încă din țară, de la incapabilitatea integrării în societate a romilor.

Situația romilor e una cu care noi ne-am confruntat de multă vreme, însă odată ce România a devenit țară membră a Uniunii Europene nu putem îngrădi drepturile romilor de a circula liber, drept conferit de cetățenia română.

Problema taberelor de nomazi din jurul Romei este de fapt o consecință a marginalizării lor de către instituțiile italiene. Strămoșii noștri s-au sacrificat pentru unitatea unei țări care, acum, este privită ca un stup al infractorilor, criminalilor și țiganilor. Istoria care cândva făcea legătura între români și frații lor latini, acum este rescrisă din cauza unei rupturi pripite și crude. Nedrept și rapid se face conexiunea între „romi” și „România”, faptele cetățenilor români de etnie romă ducând la o generalizare imatură care îi afectează cu precădere pe românii cinstiți și, până nu demult, apreciați în rândul angajatorilor italieni.

Trebuie să ne mobilizăm și să nu ne lăsăm umiliți, să luptăm pentru demnitatea noastră, ca popor român, iar problema țiganilor să o rezolvăm cât mai repede. Susțin pedepsirea infractorilor și colaborarea statului român cu cel italian pentru înăbușirea violențelor și a discriminărilor.

De asemenea, susțin crearea unui front comun european în vederea integrării romilor în marea comunitate europeană.

Primul-ministru face apel la calm, înțelegere și condiții mai decente de muncă din partea angajatorilor italieni, dar pretenția acestuia este fantezistă: cere drepturile unor români care au plecat benevol din țară și care acum sunt prinși într-un joc absurd și confuz, într-un proces în care principala acuzație este aceea de a fi român!

Presa italiană incită la încălcarea drepturilor civice ale românilor, uitând în felul acesta de toate beneficiile economice culese de statul italian prin forța de muncă adusă de români. Solidaritatea sângelui latin care ne curge prin vene nu ne mai unește, ci clocotește și duce la violență.

De ce să ne fie rușine? Problema integrării și a emigrației ilegale o are fiecare stat, mai mult sau mai puțin, iar eforturile României privind țiganii ar trebui să fie apreciate și sprijinite de comunitatea europeană.

Aș vrea să întreb statul italian unde este civismul care presupune atât egalitate, cât și angajare? Pentru fiecare stat este important să distingă toate conexiunile cauzale complexe care stau la baza legăturilor dintre conducători și mase. Atunci, cred că este fără sens să ne întrebăm ce trebuie să existe mai întâi: angajamentul liderilor pentru egalitate sau angajamentul cetățeanului de a se implica?