Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 iulie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Mircia Giurgiu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Titlul declarației mele politice de astăzi este „De ce am votat împotriva tăierii salariilor, pensiilor și ajutoarelor sociale”.
În 13 ani de zile am luptat pentru apărarea drepturilor și intereselor salariaților.
În campania electorală din anul 2008, la Cluj-Napoca, am avut mai multe întâlniri, inclusiv în Biroul Partidului Democrat Liberal, cu președinții sindicatelor din județul Cluj, cu cei ai Blocului Național Sindical, dar și cu cei ai CNSLR „Frăția”, anume Sindicatul SANITAS, plus celelalte sindicate: Sindicatul „Ambulanța”, Sindicatul profesorilor – e vorba de cei de la CSDR, precum și colegii de la Cartel Alfa.
În aceste condiții, pentru mine, ziua de marți, 15 iunie, a fost cea mai grea zi, de fapt, din activitatea mea parlamentară de 5 ani și jumătate, fiindcă, pe de o parte, era presiunea sindicatelor, iar, pe de altă parte, erau colegii mei din PDL.
Sper ca măsurile care au fost anunțate să dureze cât mai puțin. Altfel, toți colegii noștri, colegii mei parlamentari PDL, vom avea mari probleme în momentul în care ne vom întoarce acasă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.