Camelia Khraibani

Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Titlul declarației mele politice de astăzi este „Ordinul nr. 75/2009 sau limitele competenței și onestității în tehnocrație”.

Ministerul Sănătății a motivat că suspendarea aplicării Ordinului nr. 75/2009 privind recalcularea prețurilor la medicamentele de bază s-a făcut pentru a nu periclita siguranța pacienților și accesul acestora la tratament. Așa să fie oare?

Să ne reamintim puțin cum s-a impus elaborarea unei astfel de măsuri. Se ajunsese, în 2009, ca în România prețurile unor medicamente să fie mai mari decât în alte țări europene dezvoltate, deși suntem printre cele mai sărace state ale Uniunii. Într-un raport al Comisiei Europene se menționa clar că țări precum Polonia, România, Bulgaria par să plătească pentru medicamente relativ mai mult decât Germania, Danemarca sau Italia, raportat la PIB-ul pe cap de locuitor.

Institutul britanic NICE recomanda Guvernului român, încă din 2012, să reducă prețurile unor medicamente cu peste 75%, deoarece acele medicamente sunt mai scumpe în România decât în Marea Britanie sau Statele Unite. Ca procent din totalul bugetului sănătății, România cheltuia cel mai mult cu medicamentele din Uniunea Europeană, după Bulgaria și Ungaria.

În 2015, Guvernul Ponta a avut nevoie de 6 luni de zile pentru a putea impune respectarea acestui ordin de către producătorii de medicamente. La vremea respectivă, i s-a reproșat premierului Victor Ponta că a durat prea mult să impună respectarea legii și că tergiversarea ar fi fost rezultatul presiunilor directe și indirecte făcute de producători pentru a menține prețurile ridicate pe piața farmaceuticelor, în detrimentul pacienților și al bugetului sănătății.

Acum, Guvernul Cioloș a luat decizia suspendării aplicării lui pentru 6 luni și nimeni nu pare deranjat de acest lucru. În 2015, recalcularea prețurilor medicamentelor a durat circa 3 luni și a fost efectuată cu efortul a 30 de oameni. În prezent, catalogul de prețuri ale medicamentelor eliberate cu prescripție medicală în România conține cu 10% mai puține produse, dar este nevoie de un interval de timp dublu pentru a finaliza aceeași procedură.

Desigur, cineva este avantajat de această situație, fie ea și temporară. Nu sunt convinsă că este vorba de pacienți. De altfel, suspendarea din Ordinul nr. 75/2009 nu este singura situație în care Guvernul tehnocrat folosește amânarea ca soluție pentru rezolvarea unei crize sociale. Când transportatorii au blocat drumurile pentru a contesta majorarea prețurilor la polițele RCA, soluția finală pentru care a optat Guvernul tehnocrat a fost înghețarea prețului polițelor pentru o perioadă de 6 luni de zile, tot un fel de suspendare, ca și în cazul prețului medicamentelor.

Constatăm astfel că, în situațiile cele mai dificile, soluția preferată în tehnocrație este să lase pe umerii următorului Guvern responsabilitatea rezolvării efective a problemelor și, în acest mod, devin evidente limitele mandatului, ale competenței și ale onestității tehnocrate.