Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 octombrie 2009
procedural · respins
Cristian Rădulescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Stimați colegi,
Sinteza discuțiilor a fost făcută foarte bine de domnul președinte de ședință Meleșcanu. Opinia unanimă este că pensiile speciale trebuie să dispară. Mai există și alte opinii în subsidiar, sigur, care au dat naștere la numeroase declarații politice.
Din punct de vedere strict al comisiei, retrimiterea nu va produce niciun fel de efect. Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi, deci, aflați pe poziții mai de specialitate, toții membrii comisiei au considerat același lucru, că este imposibil să formulezi o lege atât de importantă în termeni atât de succinți.
De altfel, ținem minte cu toții că una dintre obiecțiile aduse de către o majoritate destul de mare intenției premierului de a-și asuma răspunderea pe o lege unitară a pensiilor a fost tocmai aceasta, că este foarte greu să-ți asumi răspunderea pe o lege atât de importantă și de stufoasă care să nu fie dezbătută în Parlament, iar acum vrem, prin două articole de lege, să reglementăm un subiect așa de important.
Sigur, legea, spun încă o dată, este generoasă, dar formularea ei îmi aduce aminte de statutul unui partid care s-a înregistrat undeva, în campania electorală, în Cehia, care era Partidul băutorilor de bere, și platforma lui electorală suna cam așa: „Berea trebuie să fie rece, ieftină și destulă”, și cu asta se rezolvau toate problemele națiunii.
Sigur, noi nu vom avea posibilitatea să vă obținem toate acele date pe care se pare că le doriți și care oricum nu trebuie cerute comisiei, nici să facem din trei articole o lege de câteva sute de pagini, cum este Legea unitară a pensiilor.
De aceea, este extrem de posibil ca să se ajungă la termenul de aprobare tacită, care este peste vreo 8 zile, și încă o lege care nu are relevanță, dar care răspunde unei îngrijorări populiste de moment, să ajungă la Camera Deputaților.
Cam acesta este traseul pe care îl prevăd.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.