Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 noiembrie 2007
Informare · adoptat tacit
Nicolae Marian Iorga
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Vă mărturisesc cu toată sinceritatea că eu personal, dacă aș ști să bat la mașină, m-aș face grefier, grefier de instanță, de judecătorie, de tribunal, de curte de apel, pentru că tot aud aici despre discriminări pozitive, că nu se poate, că o categorie socială beneficiază de nu știu ce drepturi, și alta nu.
Cunosc o grefieră din Brașov care s-a pensionat. Are pensia cu vreo șase milioane mai mult decât o s-o am eu, dacă-mi dă Dumnezeu sănătate și termin al doilea mandat. Nu vă mai spun ce salariu avea în timpul cât era în activitate, cu spor de stres, spor de praf – pentru că era grefieră, nu-i așa? – etc., etc., etc...
Nu văd de ce, în condițiile în care în această sală noi am votat o lege pentru un om – îmi pare rău că revin –, pentru generalul, „Caporal la nouă ani”, Curtea Constituțională a zis nu, pentru salariul unui demnitar din Guvernul Alianței D.A., căruia i s-a mărit salariul masiv, Curtea Constituțională nu a mai zis nimic, a tăcut. Păi este bine așa?
De ce minerii aceștia nu au voie? Numai alții au voie? Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.