Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 octombrie 2008
Declarații politice · respins
Petru Călian
Declarații politice și intervenții ale doamnelor și domnilor deputați:
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Voi depune o declarație politică în scris, urmând ca de la înalta tribună a Parlamentului să pledez în două-trei minute pentru un caz, spun eu, deosebit de grav din județul Cluj.
Stimați colegi,
Foarte multă lume știe și crede că în vestita comună Jucu, județul Cluj, acolo unde au ajuns mari investitori, precum Nokia, toate sunt bune și frumoase, sărăcia a fost practic radiată de pe acea suprafață teritorială și toată lumea este mulțumită, cu un nivel de trai ridicat, și foarte fericită.
Din păcate, pentru circa 364 de cetățeni ai comunei Jucu lucrurile nu stau chiar așa. Încă de acum 50 de ani, atât cei la care fac referire, dar și moșii și strămoșii lor, poate, au trudit în vremea regimului comunist în fermele administrate acum de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca.
În regimul comunist, acestor cetățeni, repet, 364 la număr, le-au fost construite apartamente în blocuri, însă ei astăzi sunt pur și simplu batjocoriți, pentru că se dorește ca ei să fie dați afară. În ultimii 30 de ani, în aceste imobile nu s-a investit absolut nimic, iar cetățenii, fără contract de închiriere, fără fișe de calcul, fără ca să le fie acceptate plata cheltuielilor și a chiriei, trăiesc acolo în condiții de mizerie, cu un sistem de canalizare înfundat și cu apartamentele aflate într-o stare de degradare avansată.
Din păcate, de 10 ani de zile, mulți politicieni s-au lăudat că vor rezolva situația acestor cetățeni și situația imobilelor în care ei locuiesc, urmând ca printr-o hotărâre de guvern sau printr-un proiect de lege să treacă în proprietatea comunei Jucu aceste imobile și ele să fie ori vândute, dacă legea permite, fie să fie oferite ca locuințe sociale.
Acest lucru nu s-a întâmplat. În perioada campaniei electorale locale din iunie, cei care guvernează astăzi țara încă pentru puțin timp au trecut pe acolo și pentru a câștiga voturi au mințit spunând că deja hotărârea de guvern există în acest sens. Nu este așa, hotărârea de guvern nu există, a fost o minciună crasă, însă prin ceea ce spun vreau să fac un apel colegilor mei din Camera Deputaților și să-i rog să voteze proiectul de lege pe care l-am inițiat și care a fost votat de Senat doar cu un vot împotrivă, astfel încât Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, să rezolve definitiv problema acestor cetățeni, 364, dintre care 84 sunt copii.
Avem posibilitatea să intrăm în legalitate și, într-adevăr, dacă tot vin investitorii în acea zonă să vină într-o zonă civilizată, într-o zonă în care se trăiește cel puțin decent. Vă mulțumesc foarte mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.