Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 iunie 2013
Dezbatere proiect de lege · respins
Nicolae Ciprian Nica
Dezbaterea Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a
Discurs
Vă mulțumesc frumos, domnule președinte. Raport comun
Potrivit prevederilor art. 75 din Constituția României, republicată, și ale art. 92 alin. (9) pct. 1) din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările ulterioare, Camera Deputaților este Cameră decizională.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat inițiativa legislativă în ședința din 2 octombrie 2012.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil inițiativa legislativă. Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic a transmis un aviz favorabil.
Comisia pentru industrii și servicii a avizat favorabil inițiativa legislativă.
Propunerea legislativă supusă dezbaterii are ca obiect de reglementare transmiterea unor terenuri cu suprafață totală de 136.655 mp, aflate în domeniul public al statului, din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva în administrarea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine.
În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități și membrii Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților spre dezbatere și adoptare raportul de adoptare a proiectului respectiv.
În raport cu obiectul și conținutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.