Andrei Daniel Gheorghe

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Titlul declarației mele de astăzi este „Proiectul de țară”. După încheierea procesului de aderare euroatlantică, în mediul politic românesc transpare foarte evident lipsa unui obiectiv național major, care să reușească să catalizeze întreaga clasă politică într-o direcție de evoluție și dezvoltare în plan intern și internațional.

Din păcate, unul dintre motivele evidente care au generat această stare de fapt îl reprezintă dispariția culturii dialogului din mediul public românesc și mai ales această neîncredere, dublată de duplicitate și lipsă de viziune a multora dintre cei aleși să ghideze destinul național, elemente care au generat confundarea ideii de consens politic național cu ideea de naivitate și concesie. Nimic mai fals, însăși istoria recentă dovedindu-ne faptul că viziunea bine construită pe termen lung și coerent, asumată de decidenții politici și de stat, alături de cultele religioase, mediul academic, societatea civilă și, nu în ultimul rând, mediul de afaceri sunt singura cale spre a asigura finalitatea constructivă pe termen mediu și lung a dezideratelor de interes național major, deziderate care depășesc acel cadru îngust al unei guvernări trecătoare. Să nu uităm faptul că strategia integrării euroatlantice a României a fost gândită pornindu-se de la lucrările comisiei de la Snagov, finalizate prin Declarația de la Snagov, semnată la 21 iunie 1995 de către toți liderii partidelor politice parlamentare de la acea dată, alături de primii patru oameni în ierarhia publică a momentului.

Ca atare, consider că nici această aderare la Spațiul Schengen, care este un drept cuvenit pe deplin României și, din motive politice, nu ne este îngăduită în acest moment, nici trecerea României într-un orizont de câțiva ani, poate în 2020, la moneda unică euro, factor de care nu sunt convins că ar stimula fragila economie românească, nu pot reprezenta obiective naționale majore pentru România. Ambele sunt obiective politice credibile, dar care – și mă refer mai ales la trecerea în zona euro – ar putea avea efecte cărora societatea românească nu suntem siguri că este pregătită să le facă față la acest moment.

Cred că adevăratul proiect de țară pentru următorii 10–15 ani îl reprezintă consolidarea României drept a șaptea putere politică și economică din spațiul european, fapt absolut posibil, dacă punem în balanță numărul populației, resursele umane și naturale absolut extraordinare de care beneficiază țara noastră, poziția geostrategică deosebită, suprafața terestră și, nu în ultimul rând, capacitatea creatoare și inovativă sub aspect economic, tehnologic și științific pe care o deține românul.

Pentru a atinge acest obiectiv, România va trebui să țină cont de câteva elemente simple, dar fundamentale, în viziunea mea:

– întărirea factorului de decizie democratică parlamentară și administrativă, reala autonomie a administrației locale, în virtutea principiului personalist, și meritocratizarea Parlamentului, în așa măsură încât acesta să impună un control legal, obiectiv și eficient asupra activității tuturor instituțiilor de stat și să reprezinte cu adevărat principiul fundamental al democrației – suveranitatea poporului;