Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 noiembrie 2009
Dezbatere proiect de lege · retrimis
Valentin Adrian Iliescu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Tocmai pentru că domnul senator, pe bună dreptate, a ridicat problema pensionarilor și, bănuiesc, în primul rând, a celor cu pensii foarte mici, trebuie să-i aduc aminte domnului senator că Guvernul Emil Boc a venit cu o serie de măsuri menite să amelioreze, în primul rând, situația celor cu venituri foarte mici.
Vă aduc aminte de pensia minimă, inițial de 300 lei pe lună, ulterior, de la 1 octombrie anul curent, 350 lei pe lună, de măsurile menite să sprijine subvenționarea pentru încălzirea locuințelor, aprobată — și mulțumesc Senatului pentru forma în care a amendat o ordonanță de urgență emisă de guvern —, sigur, și de alte măsuri, inclusiv venitul minim garantat, o lege modificată în acest an.
Problema pe care dumneavoastră ați ridicat-o, în sensul majorării acestui plafon de la care sunt impozitate pensiile, face obiectul unei analize importante la nivelul Ministerului Finanțelor Publice. Din păcate, întrebarea dumneavoastră a fost adresată Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
Am ferma convingere că resursele financiare legate de construcția viitorului buget pe anul 2010, inclusiv constrângerile bugetare impuse de înțelegerile cu FMI, vor conduce la o decizie care să vină pe linia pe care și dumneavoastră o considerați importantă, și anume ca acest plafon să crească de la 1.000 de lei la un nivel superior.
Aș mai spune însă că această măsură, încercată și de guvernele anterioare, este la acest nivel, respectiv acest plafon de la care începe impozitarea pensiilor, de la 1 ianuarie 2008. Sunt ferm convins că guvernele care s-au succedat în această perioadă tocmai din cauza constrângerilor bugetare nu au putut veni cu o măsură care să ridice acest nivel.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.