Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 octombrie 2007
procedural · respins
Valentin Dinescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Vreau să vă spun că acest amendament se detașează practic de intenția inițiatorilor, în sensul că readuce în discuție o despăgubire, dar de data aceasta pusă în sarcina consiliilor locale, ceea ce ar vicia grav bugetul acestor consilii, pe de-o parte. Pe de altă parte, noi ne-am împotrivit punctului de vedere al Guvernului, de la buna intenție și de la bunacredință a cumpărătorului, iar faptul că statul nu avea calitatea de proprietar și, în consecință, nici pe cea de vânzător, la vremea respectivă, nu cred că poate fi reținută în sarcina cumpărătorului.
De aceea, noi vă propunem să supuneți la vot acest amendament care, repet, nu este în spiritul acestei legi, pe de-o parte. Pe de altă parte, suntem de acord cu raportul de admitere, exceptând amendamentul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.