Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 iunie 2009
Declarații politice · respins
Dan Tătaru
secretar de stat în Ministerul Apărării Naționale
Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori:
Discurs
## Domnule președinte, Doamnelor și domnilor senatori,
Actul normativ care stabilește, la nivel național, categoriile de arme și muniții, precum și condițiile în care acestea pot fi deținute, purtate și folosite este reprezentat de Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere prevederile art. 6 alin. (1) din legea sus-menționată, potrivit căreia regimul deținerii, portului, utilizării și operațiunilor cu arme și dispozitive militare se stabilește prin legi speciale, precum și particularitățile atribuțiilor ce revin Armatei României, stabilite prin programul de activitate al CSAT pentru anul 2007, Ministerul Apărării Naționale a fost desemnat să elaboreze reglementările speciale în acest sens. Ca urmare, la nivelul instituțiilor militare a fost întocmit Proiectul de lege privind regimul armelor, dispozitivelor militare și munițiilor deținute de Ministerul Apărării Naționale și de forțele armate străine staționate pe teritoriul României, demers legislativ prin intermediul căruia se intenționează crearea unui cadru juridic modern, în măsură să răspundă actualelor cerințe ale organismului militar și, totodată, în consonanță cu cele conținute de actele normative internaționale.
Proiectul de act normativ conține, în principal, secțiuni care tratează următoarele aspecte: deținerea și portul armelor și munițiilor, folosirea armelor, dispozitivelor militare și munițiilor pentru antrenamente, paza și protecția obiectivelor militare și a persoanelor, uzul de armă pe timp de pace pe teritoriul statului național, utilizarea forței de către personalul Ministerului Apărării Naționale în afara teritoriului statului român în operații internaționale, altele decât conflicte armate și misiuni de impunere a păcii, operațiuni cu arme și muniții, regimul juridic al armelor de foc și munițiilor de serviciu deținute de membrii forțelor armate străine staționate în condițiile legii pe teritoriul României etc.
De asemenea, ca element de noutate, este demn de menționat că în cuprinsul proiectului de act normativ sunt reglementate proceduri referitoare la regulile de angajare și la utilizarea forței, concepte prin implementarea cărora se are în vedere crearea cadrului juridic menit să permită desfășurarea misiunilor Armatei Române la nivelul impus de cerințele operațiunilor de luptă la care aceasta participă.
Având în vedere cele prezentate mai sus, vă adresez rugămintea de a acorda votul dumneavoastră favorabil acestui proiect de lege.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.