Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 octombrie 2015
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Florin Iordache
Discurs
Mulțumesc. Alt grup parlamentar. Nemaifiind alte intervenții, intrăm pe raport. Dacă la titlu...
Sunt 44 de amendamente admise.
Dacă la titlul legii sunt observații? Nu.
De la 1 la 10, dacă sunt observații? Nu.
De la 11 la 20? Nu. 21–30. Nu. 31–40. Nu. 41–44. Nu.
Rămâne la votul final.
8. Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/2014 privind modificarea și completarea Legii nr. 18/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, precum și pentru modificarea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat; PL-x 456 – procedură de urgență.
În cazul acestui proiect de lege avem un raport de adoptare, dar vom discuta în același timp și unul, două... și patru proiecte care au același obiect, este vorba de caracterul ocazional al unor activități desfășurate de zilieri, care au raport de respingere – PL-x 96/2015; PL-x 197/2015; 198/2015 și 240/2015.
Rog inițiatorul, domnul secretar de stat Dobre, de la Ministerul Muncii.
Vă rog, domnule secretar de stat.
## **Domnul Adrian Marius Dobre** – _secretar de stat_
_în Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Proiectul de lege PL-x 456/2014 are ca obiect aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/2014, care prevede modificarea și completarea Legii nr. 52/2011, în sensul introducerii în categoria beneficiarilor de lucrări a instituțiilor aflate în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului, a instituțiilor, centrelor și stațiunilor de cercetaredezvoltare agricolă aflate în subordinea Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”, precum și a Institutului de Stat pentru Testarea Soiurilor, aflat în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
De asemenea, se prevede extinderea aplicării prevederilor legii, prin adăugarea domeniilor hoteluri și facilități de cazare, activități ale bazelor sportive și activități ale cluburilor sportive.
Față de cele prezentate, domnule președinte, Guvernul susține proiectul de lege în forma prezentată în raportul Comisiei pentru muncă și protecție socială a Camerei Deputaților, astfel: susține adoptarea, cu amendamente, a PL-x 456/2014, respingerea proiectelor de lege PL-x 96/2015, PL-x 197/2015, PL-x 198/2015 și PL-x 240/2015. Domnule președinte, Doamnelor și domnilor deputați, mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.