Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 noiembrie 2009
procedural · respins
Cornel Popa
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 30 noiembrie – 5 decembrie a.c.
Discurs
Inițiativa legislativă are același obiect ca și precedenta inițiativă dezbătută deja. Trebuie să spun că ea a rezultat din cererea celor din Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) care se simt îngrădiți în drepturile lor pentru că nu pot face audit financiar sau consultanță fiscală în România, după ce au acest drept în alte țări ale Uniunii Europene.
În altă ordine de idei – voi exemplifica din situațiile cunoscute din județul Bihor –, sunt 22 de membri activi în cadrul Camerei Consultanților Fiscali care trebuie să semneze și să-și asume responsabilitatea pentru cele 31.561 de persoane juridice din județul Bihor. În egală măsură, la nivel național sunt 49.197 de membri în cadrul Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, față de 3.275 de membri activi la Camera Consultanților Fiscali, care, după cum se vede, nu pot face față unui asemenea flux de sarcini profesionale.
Nu în ultimul rând, acești membri ai Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România absolvă un examen cu 7 discipline: contabilitate, fiscalitate, drept, audit, evaluare economică și financiară a întreprinderilor, doctrină profesională, expertiză contabilă, după o perioadă de stagiu de 3 ani, în contrapondere cu cei din Camera Consultanților Fiscali, care nu fac acest stadiu de pregătire de 3 ani și au doar o singură probă scrisă. Cei din Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România ridică problema și față de pregătire, fiindcă se simt frustrați și din acest punct de vedere.
Nu în ultimul rând, cred că se încalcă un drept fundamental la opțiune cu privire la dreptul la muncă și cel puțin din aceste considerente am inițiat prezenta inițiativă legislativă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.