Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 octombrie 2009
Declarații politice · adoptat tacit
Trifon Belacurencu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Aș vrea să-i mulțumesc domnului președinte Irinel Popescu pentru faptul că și-a făcut timp să vină aici, în Senat, să prezinte acest răspuns.
Înainte să comentez răspunsul care s-a dat în plen, cu permisiunea dumneavoastră, vreau să fac precizarea că petentul Nuță Romeo mi s-a adresat în cadrul unei audiențe pe care i-am acordat-o în calitate de senator de Tulcea și că, în urma acesteia, eu am formulat o întrebare în plenul Senatului, întrebare la care domnul președinte a dat răspunsul prezentat mai devreme și pentru care, încă o dată, vreau să-i mulțumesc.
Răspunsul este elaborat, foarte exact, dar, din păcate, problema petentului, la această dată, nu este rezolvată. De ce? Pentru că cei de la CAS Tulcea întârzie ducerea la îndeplinire a unei hotărâri irevocabile a instanței judecătorești.
Vreau să spun, domnule președinte, că motivul principal este acela că, după ce se achită drepturile stabilite de instanță către petentul care mi s-a adresat, suma respectivă trebuie recuperată de la cel vinovat de ceea ce s-a întâmplat cu un timp înainte, și anume ca urmare a unei hotărâri a fostului președinte al CAS Tulcea, domnul președinte Lascu, petentul fiind dat afară în mod nejustificat din instituția pe care o conducea la vremea respectivă.
Eu insist și pe această cale, domnule președinte, să dispuneți departamentului de specialitate să urmărească ducerea la îndeplinire, așa cum ați prezentat dumneavoastră în răspuns, a sentinței date de instanța de judecată. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.