Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 mai 2008
procedural · respins
Aurel Ardelean
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Prin Legea nr. 393/2004 s-a stabilit pentru aleșii locali o indemnizație pe lună de până la 5% din indemnizația primarului sau a președintelui consiliului județean, după caz, plata acestor indemnizații efectuându-se exclusiv din veniturile proprii ale bugetelor locale, respectiv județene.
Pe cale de consecință, în foarte multe consilii locale din mediul rural s-a ajuns ca indemnizația pe lună a unui consilier să fie între 20 și 80 de lei. Aceste sume derizorii confirmă un dispreț al Guvernului față de aleșii locali, dovedind un dezinteres al acestora față de ședințele de consiliu sau comisii, precum și față de rezolvarea problemelor comunităților locale.
În aceste cazuri, mai puține, s-a ajuns și la acte de corupție în care au fost implicați aleșii locali. Pentru a rezolva această problemă și pentru a-i determina, inclusiv sub aspect financiar, pe oamenii de valoare din localități să se implice în viitoarele alegeri locale și să activeze motivat în viitoarele consilii locale și județene, inițiatorii au propus această inițiativă pentru care s-a primit aviz favorabil de la Consiliul Legislativ și de la Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital.
Vă mulțumesc, doamna președinte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.