Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 noiembrie 2009
procedural · respins
Emilian Valentin Frâncu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Este o propunere legislativă discutată cu cei din conducerea AGERPRES și cu sindicatele pe ramură. Ea rezolvă, credem noi, probleme legate de organizarea AGERPRES, vacantarea funcției de director general, definirea personalului AGERPRES, clarificarea incompatibilităților și posibilitatea valorificării arhivei de fotografii a acestei instituții prestigioase.
O prevedere importantă constă în asimilarea personalului AGERPRES cu personalul din celelalte instituții publice de media, Societatea Română de Radio și Societatea Română de Televiziune, bucurându-se, în acest fel, de drepturi similare.
Toate rezervele prezentate de Guvern, care a dat, inițial, un aviz negativ, au fost rezolvate de Comisia pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă – mulțumesc pe această cale colegilor din această comisie –, astfel încât, în final, reprezentantul Guvernului, prezent la ședință, a fost de acord cu forma prezentată după adoptarea amendamentelor cu care noi am fost de acord.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.