Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 noiembrie 2008
Informare · respins
Doru Ioan Tărăcilă
Discurs
## Vă mulțumesc, domnule senator.
Înainte de a oferi cuvântul domnului senator Puiu Hașotti, în cadrul dreptului la replică, vă rog să îmi permiteți, în calitate de conducător al ședinței precedente, să vă spun două lucruri.
Referitor la Proiectul de lege privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 89/2008, legea are caracter de lege organică, motiv pentru care, în conformitate cu prevederile Constituției, am supus la vot, mai întâi, proiectul de lege de adoptare a legii trecute prin Camera
Deputaților, care era o lege de respingere a ordonanței. Proiectul de lege a căzut la vot, întrucât nu a întrunit numărul necesar de voturi.
Potrivit Constituției, ordonanțele se aprobă sau se resping prin lege, motiv pentru care am supus votului dumneavoastră un proiect de lege de respingere a poziției adoptate de Camera Deputaților, deci de admitere a ordonanței. Și această variantă a fost respinsă de Senat, întrucât nu a întrunit numărul de voturi necesar ca lege organică.
În Regulamentul Senatului nu avem nicio normă care să reglementeze astfel de incidente procedurale.
În acel moment, am spus că la Camera Deputaților, practic, s-a găsit o rezolvare — nu știu cât este de legală sau de regulamentară — potrivit căreia, atunci când un proiect de lege de aprobare sau de respingere a unei ordonanțe nu întrunește numărul de voturi ca lege organică, acel proiect de lege se ia în dezbatere în sesiunea următoare. Noi, este adevărat, suntem la finalul sesiunii și al legislaturii, dar aceasta este practica folosită de Camera Deputaților.
În acel moment, niciunul dintre colegi, este adevărat, nu a replicat, deci, în mod cert, să spun, s-a acceptat tacit un punct de vedere, punct de vedere care poate fi decis doar de plenul Senatului prin vot.
Vă reamintesc însă că, dacă vom supune la vot proiectul de lege pentru aprobarea sau respingerea acestei ordonanțe, cvorumul de adoptare sau de respingere este același, de 68 de parlamentari.
A doua chestiune este în legătură cu Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008, înscris la punctul 6 din ordinea de zi, cel care a născut atâtea patimi, pasiuni, dezbateri în Senat și în afară.
Vă reamintesc că la ședința Biroului permanent, împreună cu liderii grupurilor parlamentare, precum și în plenul Senatului, săptămâna trecută, s-a acceptat ca cele două comisii sesizate în fond, Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport și Comisia pentru muncă, familie și protecție socială, să lucreze săptămâna trecută sau să lucreze în dimineața zilei de astăzi, motiv pentru care i-am admirat pe colegii noștri, la televizor, care ne-au încurajat, în sensul că raportul va fi gata, iar atunci când vom începe ședința el va fi deja distribuit.