Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 august 2008
other · adoptat
Nicolae Văcăroiu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule senator. Stimate colege, Stimați colegi,
Obiectivul ședinței noastre extraordinare a fost atins. Am dezbătut și ne-am exprimat votul pe cele trei dosare, respectiv cele trei rapoarte și hotărâri ale Senatului.
Urmează, în conformitate cu prevederile Constituției și cu Regulamentul Senatului, ca proiectele de hotărâre să fie publicate în „Monitorul Oficial”.
Sub semnătura președintelui Senatului se va trimite rezultatul pe care l-am consemnat astăzi către ministrul
justiției și, respectiv, către procurorul general și, în același timp, către Președintele României, care, în conformitate cu prevederile Constituției, poate declanșa, numai în cazul domnului Paul Păcuraru, și suspendarea din funcție. Suntem obligați să-i trimitem acest rezultat.
Acestea fiind zise, dați-mi voie să închei sesiunea extraordinară a Senatului României.
Comisiile vor lucra în continuare, în această săptămână, conform programelor aprobate la începutul vacanței parlamentare.
Luni, la ora 13.00, vom avea Birou permanent; la ora 14.00, grupuri parlamentare, și vom declanșa începerea ultimei sesiuni din această legislatură.
Vă doresc în continuare o activitate rodnică și concediu plăcut!
## _Ședința s-a încheiat la ora 15.35._
**EDITOR: PARLAMENTUL ROMÂNIEI — CAMERA DEPUTAȚILOR**
„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercială Română — S.A. — Sucursala „Unirea” București și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București (alocat numai persoanelor juridice bugetare) Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, internet: www.monitoruloficial.ro Adresa pentru publicitate: Centrul de vânzări și informare, București, șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 021.411.58.33 și 021.410.47.30, fax 021.410.77.36 și 021.410.47.23 Tiparul: „Monitorul Oficial” R.A.
&JUYDGY|268197]
**ISSN** 1220–4870
**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 71/5.IX.2008 conține 40 de pagini.**
Prețul: 16,00 lei
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.