Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 septembrie 2009
other · respins
Liviu Titus Pașca
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Interpelarea este adresată domnului Marian Sârbu, ministrul muncii, familiei și protecției sociale.
Obiectul interpelării: Situația salariaților care lucrează în condiții speciale de muncă la SC ROMPLUMB – SA Baia Mare.
Prin Legea nr. 226/2006 au fost reglementate condițiile speciale de muncă pentru câteva tipuri de activități care, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2001, erau încadrate în grupa I de muncă.
Astfel, SC ROMPLUMB – SA Baia Mare, prin Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, a obținut avizul pentru activitățile cuprinse în anexa nr. 1 din Legea nr. 226/2006, la pozițiile 21–29, respectiv pentru activitățile de aglomerare, măcinare, prăjire, șarjare și topire a minereurilor de plumb.
Precizez, totodată, că activitatea desfășurată de personalul care lucrează la producția și prelucrarea plumbului include rafinarea și cupelarea plumbului, topirea aliajelor și rafinarea metalelor neferoase.
Din păcate, secțiile de producere a bioxidului de mangan neferal, recuperare plumb din deșeuri de acumulatori și turnătorie piese fontă erau închise la data evaluării dosarului cu nr. 4/4.513 din 16 septembrie 2004 și, ca urmare, nu a putut fi solicitat avizul pentru condiții speciale de muncă pentru secțiile sus-amintite.
Pe cale de consecință, salariații care au desfășurat activități încadrate în condițiile grupei I de muncă și care au lucrat după 1 ianuarie 2001 până în prezent în sectoarele respective nu pot beneficia de prevederile pentru grupele speciale de muncă stipulate de Legea nr. 226/2006.
Având în vedere faptul că în România, îndeosebi în sectorul metalurgic, există mai multe societăți comerciale în situații similare, respectiv în cadrul cărora se lucrează în condiții speciale de muncă, vă rog, domnule ministru, să mă informați dacă există posibilitatea elaborării unor acte normative care să modifice Legea nr. 226/2006, astfel încât să poată beneficia de prevederile acesteia și persoanele care au lucrat în grupa I de muncă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2001, mai exact, acelor persoane care au lucrat în sectoarele oprite operațional la data aplicării Legii nr. 226/2006 să li se asimileze anii lucrați în grupa I de muncă cu condiții speciale.
De asemenea, dat fiind faptul că avizele pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite au fost pentru o perioadă limitată, care va expira la data de 31 decembrie 2009, și că aproximativ 180 de persoane din cadrul SC ROMPLUMB – SA Baia Mare fac parte din această categorie de muncă, vă rog, domnule ministru, să-mi comunicați dacă este posibilă prelungirea avizelor pentru condiții deosebite.
Solicit răspuns în scris.
Senator PNL de Maramureș, Liviu Titus Pașca.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .