Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 octombrie 2009
procedural · respins
Iulian Urban
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
N-o să intru în latura politică legată de dezbaterea acestei propuneri legislative și prefer să rămân pe stabilimentul juridic a ceea ce înseamnă această inițiativă legislativă.
Din păcate, nu este vorba că această inițiativă legislativă suferă, pentru că, așa cum ați văzut Domniile Voastre, stimați colegi, există rare cazuri în care Consiliul Legislativ avizează negativ, din punct de vedere al tehnicii legislative și al respectării legii și legalității, proiectele de lege pe care noi, parlamentarii, le promovăm.
În cazul acestui proiect de lege însă, repet, tehnica legislativă, legea și legalitatea suferă, pentru că... Și mă raportez aici la cererea de retrimitere la comisie, da, comisia poate să obțină acele date legate de pensii, date statistice și așa mai departe, însă comisia nu va avea ce să facă. Este un proiect de lege – și vă spun din punct de vedere juridic – în care se spune să se scoată din absolut toate textele de lege care se referă la aceste pensii speciale tot ceea ce face referire la ele, fără să se pună absolut nimic în loc.
Cerem Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială, nici măcar Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, ca să modifice fundamental întreaga inițiativă legislativă, să caute absolut toate textele de lege care normează aceste pensii speciale, pentru că nu se face nicio referire la legile care trebuie modificate, și îi punem să facă o muncă pe care, în primul rând, nu au cum să o realizeze, în al doilea rând, nu este normal ca eu să vin cu o inițiativă legislativă și să o arunc în cârca colegilor mei din comisii, să o pună ei în forma juridică, pentru că în blocul acela din Statele Unite cu trei etaje probabil că un etaj este ocupat de avocați, iar din punctul meu de vedere, ca jurist, repet, nu fac comentarii pe latura politică, vă spun că, atât în Senatul României, cât și în Senatul SUA, cât și în Senat klingonian sau în cel romulan, trebuie să respectăm normele de tehnică legislativă, legea și legalitatea.
Deci retrimiterea la comisie, în afară de faptul că ne va furniza niște date statistice, financiare, nu va rezolva problema de fond a acestei inițiative legislative care, din păcate, nu se subscrie nu atât normelor, ci, în primul și în primul rând, modului în care trebuie redactată o inițiativă legislativă.
Aceasta este marea problemă a acestei inițiative.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.