Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 noiembrie 2010
Informare · adoptat tacit
Irina Alexe
Discurs
## Vă mulțumesc.
Este un proiect foarte important pentru România, în vederea aderării acesteia la Spațiul Schengen.
Prin proiectul supus astăzi dezbaterii și aprobării se vizează redimensionarea zonei de competență a Poliției de Frontieră Române, prin eliminarea referirilor la Dunărea Inferioară și la Brațul Măcin și includerea în zona de competență a întregii suprafețe a teritoriului național pentru îndeplinirea atribuțiilor privind prevenirea și combaterea migrației ilegale, stabilirea unei noi structuri organizatorice a Poliției de Frontieră Române, stabilirea competențelor de numire, eliberare din funcție a unor categorii de personal cu funcții de conducere, astfel încât aceasta să se desfășoare descentralizat, delimitarea competențelor Poliției de Frontieră Române în raport cu exercitarea acestora la frontiera externă sau la frontiera internă, introducerea unei noi competențe la frontiera externă care vizează participarea la operațiunile comune organizate de Agenția Frontex, desemnarea polițiștilor de frontieră care au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare de către ministrul administrației și internelor, cu avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în deplin acord cu Legea nr. 364/2004, delimitarea competențelor de cercetare penală ale organelor de cercetare ale poliției judiciare, ale poliției de frontieră, creșterea cooperării transfrontaliere și a schimbului de date și informații cu structurile similare din statele vecine.
Precizez că în cadrul Comisiei pentru apărare au fost aduse câteva amendamente proiectului de lege în forma sa venită de la Senat.
Suntem de acord cu toate aceste amendamente, și la momentul respectiv domnul președinte va prezenta și două corecturi, și vom interveni pe text. Și cu acestea suntem de acord.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.