Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 decembrie 2015
Dezbatere proiect de lege · respins
Virgil Guran
Discurs
## Vă mulțumesc.
Este vorba despre acele imobile care stau degeaba în diverse localități, gen tabere de vacanță, unități militare dezafectate, cămine, chiar spitale, școli, care nu mai funcționează.
Ca și ceilalți colegi care au venit în primul mandat, am crezut că vom putea schimba ceva în modul de a legifera și am venit cu tot felul de inițiative.
Întotdeauna am fost stopați – sau în majoritatea cazurilor – de un aviz negativ din partea Guvernului, în mod special motivându-se că nu sunt bani.
Am stat și m-am gândit cu ce am putea ajuta economia, localitățile din care provenim, fără să afectăm bugetul național. Și, discutând cu mai mulți colegi, ne-am gândit că acele imobile care stau degeaba, li se sparg geamurile, nu mai sunt păzite, se fură din ele, ar putea, în momentul în care comunitatea locală consideră, ar putea să treacă în patrimoniul lor, să se facă ceva cu ele. De exemplu: avem nevoie de locuințe sociale. Se investesc sute de mii de euro, milioane de euro în astfel de locuințe, când ar putea să se preia câte un cămin care este lăsat în paragină, aranjat și dat celor care au absolut nevoie de locuințe sociale.
Din păcate, imediat a venit un aviz negativ pe diverse teme de la Guvern.
Mă întreb, până la urmă, de ce sunt ținute aceste imobile, unele terenuri, la fel, care sunt în paragină, fără niciun rost. De multe ori – și, dacă verificăm puțin, cred că ajungem la concluzia că de multe ori – aceste imobile sunt date cu dedicație de către unii funcționari din ministere. Pentru că, dacă analizăm, credeți-mă că miniștrii, cei care au fost miniștri nici nu știu despre aceste cereri, despre aceste inițiative, că nu au cum să știe atâtea lucruri, nu pot să cuprindă un volum de activitate. Și, atunci, anumiți directori din ministere tot timpul dau cu respingere, fără să gândească.
Din punctul meu de vedere, mai ales că suntem 151 de inițiatori de la toate partidele, din punctul meu de vedere, cred că ar trebui să gândim mai bine și să promovăm această lege prin care ministerele nu mai pot să țină atâtea imobile în paragină și să demonstrăm comunității că putem să facem ceva pentru cei din zona din care am provenit noi, zona în care am fost aleși, și să sprijinim dezvoltarea localităților pe care le reprezentăm.
O să am rugămintea să medităm asupra acestui proiect și să încercăm să luăm o hotărâre înțeleaptă. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.