Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 aprilie 2014
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Valeriu Ștefan Zgonea
Discurs
Vă mulțumesc foarte mult.
Dacă mai sunt alte... nu, nu, merge la votul final, conform procedurii stabilite.
4. Bun. Mergem mai departe, Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Consiliul de Miniștri al Republicii Albania privind protecția reciprocă a informațiilor clasificate, semnat la București anul trecut – 14 noiembrie.
Din partea Guvernului, domnule ministru, aveți cuvântul.
## **Domnul Marius Petrescu** – _directorul general al_
_Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat_ **:**
## Domnule președinte,
## Doamnelor și domnilor deputați,
Încheierea Acordului dintre Guvernul României și Consiliul de Miniștri al Republicii Albania privind protecția reciprocă a informațiilor clasificate se înscrie pe linia eforturilor instituțiilor din cadrul sistemului național de protecție a informațiilor clasificate de a asigura cadrul legal de cooperare bilaterală în domeniu cu statele membre ale NATO și Uniunea Europeană.
Acordul are drept scop convenirea standardelor comune ale părților pentru protecția reciprocă a informațiilor clasificate, schimbate în cadrul tuturor activităților ce implică un asemenea schimb, efectuat direct sau prin intermediul instituțiilor publice ori agenților economici privați. Domeniul de aplicare a acordului se referă și la activitatea agenților economici privați, facilitând participarea acestora la proiecte comune, contracte sau alte modalități de cooperare cu instituții publice ori alte organizații private din cele două state, dacă acestea implică schimbul de informații clasificate.
Proiectul rezultat în urma negocierilor a stabilit cadrul juridic și organizatoric pentru protecția informațiilor clasificate și cuprinde dispoziții referitoare la domeniul de aplicare, autoritățile competente de securitate ale celor două state, echivalența clasificărilor de securitate, accesul la informații clasificate, măsuri de protecție, contracte clasificate și soluționarea incidentelor de securitate.
Având în vedere faptul că legislațiile naționale ale părților în domeniul protecției informațiilor clasificate sunt asemănătoare pe fond, textul rezultat în urma negocierilor
este în concordanță cu mandatul aprobat și în conformitate cu legislația națională în domeniu.
Față de cele prezentate, propunem adoptarea proiectului de lege.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.