Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 aprilie 2016
other · respins
Remus Florinel Cernea
Discurs
Vă mulțumesc foarte mult.
Dacă se întâmplă o dată un abuz, poți să consideri că este o situație circumstanțială, poți să cauți circumstanțe atenuante. Dar mă tem că avem de a face cu un abuz de sistem. Și i-am văzut și pe colegii mei, pe domnul Iancu și pe celălalt coleg de la PSD, spunând că dezbateri au fost. Sigur că au fost, dar la comisii! Logica rapoartelor făcute de comisii este ca noi, toți ceilalți din plen, să avem răgaz de cinci zile să ne uităm pe raport, să ne facem o opinie, să vedem dacă avem ceva de spus, dacă dorim să venim cu o contribuție la dezbaterile din plen și, apoi, să ne formulăm decizia de vot în conformitate cu propria conștiință.
Ce ne împiedică să respectăm aceste proceduri firești, democratice de dezbatere parlamentară? A spune că au fost dezbateri, dar la comisii, și oricine putea să vină este o sfidare a spiritului democratic al dezbaterilor din plen. Păi atunci să eliminăm plenul, că am avut dezbateri la comisii!
Raportul pe legea anterioară are 298 de pagini. Raportul pe această lege are 60 și ceva de pagini. Când să le citim? Aici, în plen?! Când să ne mai gândim la ele? Când să mai căutăm informații, să ne documentăm, să căutăm să formulăm un punct de vedere propriu? Când?! Și, dacă vor fi greșeli în aceste legi, a cui va fi răspunderea? Dacă vom încălca niște directive prin adoptarea acestor legi, cine va răspunde?
De aceea – și suntem Camera decizională, nu suntem prima Cameră –, ce ne împiedică să respectăm termenele și să lăsăm dezbaterea să curgă așa cum scrie în regulament, fără excepții și fără nu știu ce aranjament al liderilor, care omoară dezbaterea din plen?!
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.