Remus Florinel Cernea

Vă mulțumesc foarte mult.

Declarația mea politică de astăzi se numește „Tragedia din Clubul «Colectiv», muzica rock și schimbările de care România are nevoie”.

În perioada comunistă, rockul a fost considerat o muzică subversivă, astfel că trupele străine nu erau difuzate la radio și TV și nici nu puteau veni să concerteze în România lui Ceaușescu. Dar în alte țări ale lagărului socialist lucrurile erau ceva mai relaxate. În anii ’80 ai secolului trecut, au fost permise acolo concerte cu nume mari: spre exemplu, „Queen” a cântat la Budapesta în 1986, iar „Scorpions”, „Bon Jovi”, „Skid Row”, „Cinderella”, Ozzy Osbourne și „Mötley Crüe” au cântat la Moscova în 1989. Formațiile rock românești se confruntau, la rândul lor, cu probleme legate de cenzură și cu restricțiile partidului unic.

De unde provenea teama regimului comunist față de muzica rock? În primul rând, din spiritul de libertate și din nonconformismul pe care această muzică le degajă. De asemenea, din mesajul adesea protestatar. Rockerii nu sunt oameni care să se supună vreunor autorități doar pentru că ele sunt autorități. Ei sunt și se consideră oameni liberi. Marea lor majoritate este formată din oameni educați, cu principii și valori puternice, greu de îngenuncheat.

După 1989, an de an, s-au înmulțit marile concerte și festivaluri din țara noastră, având bucuria enormă de a vedea la București atât trupe ajunse la apogeu – precum „Scorpions”, în 1993 – ori spre finalul carierei – „Jethro Tull”, în 1994 –, cât și unele noi, în plină afirmare – „Anathema” și „Paradise Lost”, în 1994 –, iar lista marilor nume care au cântat în România în ultimii 25 de ani a devenit una lungă și cuprinzătoare.

Din nefericire, iubitorii muzicii rock au avut de înfruntat după 1989 o serie de prejudecăți, stereotipuri de percepție, discriminări și chiar violențe pentru că poartă plete, tricouri negre cu trupe și sunt considerați „sataniști”.

În perioada în care am activat în societatea civilă am și inițiat cu Asociația Umanistă Română o campanie pe această temă și am primit numeroase rapoarte de la cei care au avut de suferit. Situația este una gravă și reală și a răbufnit în ultimele zile, ca urmare a tragediei petrecute în Clubul „Colectiv” la concertul excepționalei trupe „Goodbye to Gravity”. Moartea îngrozitoare a multora, suferința cumplită a răniților și durerea familiilor și a prietenilor au generat compasiunea unei țări întregi. Dar, în același timp, au apărut din nou și destul de multe voci, inclusiv politice și religioase, care i-au catalogat pe iubitorii muzicii rock drept „sataniști”.

Prejudecățile pot fi atât de puternic înrădăcinate, încât să anihileze sentimentul moral al unora până într-atât încât să îi facă să desconsidere și să expedieze o tragedie răscolitoare în termeni denigratori și lipsiți de empatie și de înțelegere, cum că iubitorii muzicii rock ar fi „sataniști”.

Replica societății față de asemenea derapaje a fost însă pe măsură, fiind publicate numeroase reacții de o excepțională noblețe morală, precum cea a unei mame care afirmă, în mod ironic față de cei cu prejudecăți, că se consideră a fi o „mamă de satanistă”, elogiind totodată interesul fiicei ei pentru vaste arii culturale și pasiunea pentru muzica rock.