Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 iunie 2013
Informare · respins
Remus Florinel Cernea
Informare privind activarea doamnei deputat Adriana Diana Tușa ca independent 61
Discurs
Vă mulțumesc foarte mult.
Declarația mea politică de astăzi va fi „Despre cianuri și despre gaze de șist”.
Întrucât atunci când am anunțat de la microfonul sălii de plen retragerea mea din Grupul PSD de la Camera Deputaților am fost întrerupt de către președintele Valeriu Zgonea în momentul în care, printr-o frază, precizam motivele pentru care am făcut acest pas, Domnia Sa recomandându-mi să-mi prezint motivele în cadrul declarațiilor politice, iată că mă conformez și le reiau aici pe scurt.
Cianurile și Roșia Montană.
Consider că exploatările miniere pe bază de cianuri, realizate cu decopertarea zonelor vizate, au un impact negativ major asupra mediului; pe lângă pericolul reprezentat de utilizarea cianurilor, distrugerea unor perimetre naturale care fac parte din patrimoniul natural al României și a unor vestigii unice, de o inestimabilă valoare, este inacceptabilă.
Pozițiile publice exprimate în ultimii ani de către lideri importanți ai USL au fost critice față de un astfel de proiect. Familiile politice europene, din care fac parte PSD și PNL, alături de Verzii Europeni au votat cu o largă majoritate Rezoluția Parlamentului European din 5 mai 2010 privind interzicerea mineritului pe bază de cianuri în Europa.
În România, organizațiile neguvernamentale au reușit să obțină în instanță decizii de stopare a proiectului minier de la Roșia Montană; instituții prestigioase, precum Academia Română, s-au pronunțat împotriva unui astfel de proiect, care are împotriva sa nenumărate argumente deosebit de puternice.
Însă inițiativa recentă a Guvernului de a crea Societatea „Minvest” Roșia Montană, care să preia participațiunile statului la RMGC, dă semnalul că Guvernul USL intenționează să facă pași către demararea unui astfel de proiect. Or, eu, ca deputat al Partidului Verde, nu pot fi de acord cu această direcție politică.
A doua temă: gazele de șist.
Dacă anul trecut opiniile USL față de gazele de șist au fost deosebit de critice, culminând cu o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Ungureanu, care a inclus și această temă, a gazelor de șist, și a dus la căderea Guvernului PDL, iar ulterior USL a introdus un moratoriu față de exploatarea
gazelor de șist, deciziile recente ale Guvernului contrastează cu această direcție, fiind avizată explorarea gazelor de șist, argumentându-se, explicit, în favoarea unor astfel de exploatări, lucru care încurajează numeroși cetățeni.
Avizarea explorărilor pentru perimetrele Costinești, Vama Veche, dar și în județul Vaslui și în alte zone ale țării, mobilizează, din nou, societatea civilă, pe o scară din ce în ce mai largă.
Justificarea oferită de autorități, că România și-ar obține autonomia energetică prin exploatarea gazelor de șist, este una slabă și neconvingătoare.
Pe de o parte, trebuie spus că România nu este un mare importator de gaze, necesarul fiind acoperit în cea mai mare parte din producția internă de gaze standard. În plus, România își poate obține cu adevărat independența și securitatea energetică utilizând surse regenerabile de energie, nu energie obținută din combustibili fosili.