Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 februarie 2008
other · respins
Kelemen Attila Béla Ladislau
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Proiectul de lege Codul silvic este, de fapt, rezultatul muncii celor două Comisii pentru agricultură, Comisia pentru agricultură a Senatului și cea a Camerei Deputaților.
Însăși importanța problemei arată că toți care au fost inițiatori, indiferent de culoarea politică, s-au înhămat la acest lucru și am creat, în colaborare cu Ministerul Agriculturii, această nouă lege a Codului silvic.
Legea Codului silvic, propunerea legislativă în fond modifică și completează Ordonanța Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic și administrarea fondului forestier național, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În ședința din data de 11 februarie 2008, plenul Camerei Deputaților a hotărât retrimiterea la comisie în vederea reexaminării și întocmirii unui raport înlocuitor.
Proiectul de lege și propunerile legislative au ca obiect de reglementare implementarea unor măsuri privind gestionarea durabilă a pădurilor în vederea ameliorării condițiilor de mediu și de viață, indiferent de titularii dreptului de proprietate a acestora.
Având în vedere că atât proiectul de lege, cât și propunerile legislative sus-menționate au același obiect de reglementare, membrii comisiei au hotărât întocmirea unui singur raport, conform prevederilor art. 67 și 68 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Întrucât majoritatea prevederilor din Propunerea legislativă Codul silvic, Proiectul nr. 265/2007 și Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic și administrarea fondului forestier național, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Proiectul nr. 217/2007 au fost preluate în Proiectul de lege Codul silvic – Proiectul de lege nr. 802/2007, membrii comisiei propun respingerea proiectelor nr. 265/2007 și nr. 217/2007.
Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi, înregistrându-se 22 de voturi pentru, două voturi împotrivă și o abținere, în ședința din 19 februarie 2008.
Proiectul de lege și propunerile legislative sunt de competența decizională a Camerei Deputaților.
Comisia propune admiterea cu modificări și completări a proiectului de lege.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.